Meme Stoica, omul imprevizibil:** „Am trei personalități! Orice aș face, nu pot să mă schimb”

Meme Stoica, omul imprevizibil:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoica vorbește și despre desele sale schimbări de stare, spunând că dispoziția sa diferă în funcție de mediul în care se află

Ați intrat în dese rânduri în conflicte. Așa v-ați propus să fiți, un tip conflictual, sau mediul acesta cere un astfel de comportament?
Orice aș face, n-am cum să mă schimb. Am încercat orice, am luat calmante, am încercat să vorbesc cu oameni care să mă liniștească, dar nu pot să mă schimb. E o dedublare a mea! De fapt, am vreo trei personalități (râde)! În viața de zi cu zi sunt un om calm, liniștit, apoi în timpul meciurilor și după am ceva probleme: nu pot să îmi cenzurez emoțiile deloc. Și apoi, în emisiuni, mai ales atunci când am de plătit niște polițe. Asta cu răzbunarea e o problemă pe care nu o s-o rezolv niciodată. Atunci încerc și reușesc foarte ușor să devin arogant.

E nevoie în fotbal de așa ceva?
Eu nu sunt deloc arogant, dar când știu că asta deranjează, mă transform. E o armă! E mijlocul meu de a pasa energia negativă la cei care îmi doresc răul. Răzbunarea asta aș prefera să o aibă toți. Ironie, chiar aroganță. De asta avem nevoie. Nu avem nevoie de limbaj subur­ban, în schimb. Dar uneori, din păcate, ești nevoit să cobori ștacheta…

„Trebuie să înjuri ca să se vadă normalitatea!”

Asta se întâmplă tot mai des la noi…
În România, în special în București, atunci când cineva te înjură, iar tu îi vorbești frumos, se spune ori că te are la mână cu ceva, ori că îi e frică de res­pectiva persoană. Așa că trebuie să înjuri și tu ca să se vadă normalitatea. E un paradox.

Oamenii din fotbal se tot ceartă, apoi se împacă. Așa a fost și în cazul dumneavoastră cu Gigi Becali…
Da, ne-am certat, dar acum avem o relație OK. El a fost foarte corect cu mine și nu am ce să îi reproșez.

Ați obosit după atât timp în fotbal?

Îmi place, e o viață frumoasă. Dar am 46 de ani și 20 în această meserie. Nu pot să spun că sunt obosit, chiar pot zice că sunt mereu gata pentru o nouă provocare. Uite că am dat-o în clișee! Dacă ar fi să aleg o echipă, probabil ar fi una unde e liniște. Pe de altă parte, e posibil să aleg și o rivală a Stelei, pentru că nu știi niciodată cum e viața. Dacă în 2007 spuneam că anumite chestii nu le voi face niciodată, acum spun că orice e posibil. Chiar Gigi mi-a sugerat să îmi deschid o firmă de impresariat, mă gândesc și la asta, deși nu mă pricep să fac bani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Câţi bani a cerut Delia Matache ca să cânte la nunta lui Livian, fiul lui Nelson
Ireal! Câţi bani a cerut Delia Matache ca să cânte la nunta lui Livian, fiul lui Nelson
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A revitalizat echipa!”
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A…
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o greșeală”
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o…
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Staţiunea de pe litoral care se transformă radical în 2 ani. Modificări făcute ca în Mamaia
Staţiunea de pe litoral care se transformă radical în 2 ani. Modificări făcute ca în Mamaia
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39 de ani
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39…
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Schimbare în România! Se introduce în toate magazinele din țară
Schimbare în România! Se introduce în toate magazinele din țară
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din Călărași și-ar fi pus capăt zilelor după ce și-a pierdut tatăl într-un incendiu
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din…
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Boloş, despre varianta ca deficitul să depăşească 8%: Există acest risc
Boloş, despre varianta ca deficitul să depăşească 8%: Există acest risc
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e uriaș
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e…
×