UEFA a amendat FC Barcelona cu 110.000 de euro pentru fumigenele aruncate de fani și pentru că jucătorii antrenați de Josep Guardiola au intrat pe teren cu întârziere în repriza a doua a Supercupei Europei, câștigată în fața formației FC Porto, scor 2-0, la 26 august, informează presa spaniolă.
Potrivit cotidianului As, mai mulți catalani prezenți la meciul de la Monte Carlo au aruncat cu fumigene. Pe de altă parte, faptul că jucătorii au intrat pe teren cu întârziere în repriza secundă a avut efect asupra televizării partidei.
FC Barcelona poate face apel la această decizie a Comisiei de Control și Disciplină a UEFA în termen de 10 zile.
FC Barcelona, deținătoarea Ligii Campionilor, a câștigat al patrulea trofeu Supercupa Europei din istorie, învingând, în 26 august, la Monte Carlo, cu scorul de 2-0 (1-0), formația FC Porto, câștigătoarea Ligii Europa, la care fundașul Cristian Săpunaru a fost integralist.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER