Mihai, Meme, Michele

7 grade pe scara Meme

Am crezut cu toții că marea pierdere a Ligii I în acest sezon a fost plecarea celui mai bun fotbalist, Gabi Torje. Însă magnitudinea ieșirii în decor a autointitulatului cel mai bun manager din Liga I (parcă vorbim de autoproclamata Republică Transnistreană) ne face să ne reconsiderăm poziția. Cutremurul resimțit marți dimineață la București n-a fost decât o replică a despărțirii lui Mihai Stoica de Steaua. Pe asta n-a izbutit-o nici Chuck Norris.

Pe vremea când cei mai buni manageri își propuneau să câștige doar două puncte puse-n joc, Mihai Stoica era la Galați pe lângă Marius Stan, ceea ce, un pic mai târziu, avea să fie Jose Mourinho pe lângă Bobby Robson. Peste ani, traducătorul nostru din Galați a crezut că a ajuns Specialul din București. Talentatul domn Stoica nu poate fi „cartografiat” după reperele din fotbalul nostru. Pentru că, să preluăm din discursul său, „nimeni nu știe ce știu eu”. Mihai Stoica „a obținut opt puncte într‑un sezon de Champions League”. Și „a organizat peste 80 de meciuri în cupele europene”. Când scrii despre Mihai Stoica, îți iei repere de la „masa bogaților” (extraordinară puterea de propagare a acestei noi expresii de lemn).

Managerul a murit în zori

Meme rămâne un star în lumea managerilor cu cea mai bună cotă de piață. O piață care nu este la fel de expusă mediatic, dar care de multe ori este mai importantă. Primul mare transfer al lui Abramovici la Chelsea a fost Peter Kenyon, de la Manchester United, prima mutare a lui Henry la Liverpool a fost aducerea lui Damien Comolli, prima manevră a arabilor la Paris a fost racolarea lui Leonardo. Spre deosebire de aceștia, Meme a fost însă doar un manager de vitrină, așa cum era fotbalistul din „Centrul înaintaș a murit în zori”. N-a primit viză să intre pe tărâmul marketingului, a fost decisiv doar în aducerea unor jucători periferici. Pe Meme erau spoturile, Generalul din umbră juca rolul adevăratului manager: indica aducerea jucătorilor-cheie, negocia revenirea în Ghencea, nominaliza urmașul lui Levi.

Au fost admise deja în public frustrările colegilor de la Steaua care au fost deranjați de atitudinea lui Stoica, una devenită de neacceptat pentru mulți oficiali din club încă din primul mandat. Ce diferență între perversele care s-au dat pe traseul Meme – Sponte – Argăseală – Duckadam – Răducan și imaginea triumviratului lui Bayern, Hoeness – Rummenigge – Hopfner! Cadrul cu cei trei oficiali trăind împreună meciurile lui Bayern, indiferent de situația clubului, a devenit o imagine prezentată obsesiv la orice meci al bavarezilor.

Un sfert de veac, un sfert de sezon

Becali este transpunerea în ritm de manea a canzonetei Berlusconi. „Michele” a ales o linie dură în comunicarea lui cu Berlusconi din Pipera, amenințând la foc automat cu plecarea în cazul aducerii unor jucători sau antrenori aflați pe placul patronului. Galliani, acest Richeliu al celui mai galonat club italian, a ales linia „moderată”. Poate în cheie romantică, silueta ușor curbată a lui Galliani nu este un ideal dar. Venit împreună cu monarhul constituțional Berlusconi la Milan acum un sfert de veac, Galliani a vegheat la conturarea celei mai grandioase povești din fotbalul acestei epoci.

Meme a sfârșit precum Valdano la Steaua Spaniei (cât de absurd poate suna reversul unei comparații clasice). S-a plasat pe poziții de forță și în cele din urmă șeful suprem a ales antrenorul în dauna managerului. La Madrid, Mourinho a mulțumit spunând că nu există președinte mai bun decât Florentino Perez, la București, Ilie Stan și-a anunțat proiectul „cu voia lui Dumnezeu și a domnului Becali…”.

La revenirea în Ghencea, Mihai Stoica anunța că s-a întors pentru mult, foarte mult timp. Probabil că nu a fost o vorbă-n vânt văzându-l cu biografia lui Guy Roux în mână la urcarea în avionul de Nicosia. La întoarcerea din Cipru, Meme și-a luat 40 de zile de vacanță ca să termine de citit povestea managerului care a stat 40 de ani la un club. Că doar „n-a fost demisie sau demitere”.

25 de ani are Adriano Galliani ca manager la AC Milan

Mihai Stoica (în centru) avea, pe vremuri, aceeași foame de performanțe ca și Teia (stânga) Și Gigi. Acum, la Steaua n-a mai rămas decât setea de răzbunare