Argentiniano-italo-moldoveanul!** Află povestea incredibilă a noului mijlocaș din lotul Timișoarei

Redactor:
Radu Faur
Argentiniano-italo-moldoveanul!** Află povestea incredibilă a noului mijlocaș din lotul Timișoarei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru Nicolas Gorobsov, proaspătul mijlocaș al lui Poli Timișoara, România nu este o țară sută la sută necunoscută. Străbunicul fotbalistului de 21 de ani a trăit în Chișinău, pe vremea când Basarabia făcea parte din țara noastră.

Mijlocașul împrumutat de Torino la Timișoara, cunoaște povestea străbunicului său, de origine rusă, care a plecat din Moldova în urmă cu mai bine de șase decenii. „E un sentiment aparte să fiu aici. După 15 ani de fotbal în Italia, am ajuns în Timișoara, mai aproape de zona Basarabiei, unde a trăit străbunicul meu. La câțiva ani după al doilea război mondial, a emigrat în Argentina. Viața era foarte grea în Basarabia, nu era nici de muncă și a trebuit să plece. Atunci nu erau nici avioane, a plecat cu vaporul. Pe vremea aceea, mulți europeni, inclusiv italieni, emigrau în Argentina. Acolo se trăia mai bine”, spune jucătorul lui Poli, relatând povestea, așa cum a aflat-o de la bunicul său. Când i-am înmânat o hartă a României Mari, jucătorul ruso-argentiniano-italian ne-a indicat foarte repede Chișinăul, orașul în care a trăit strămoșul său.

„Visez să joc pentru Argentina cu Messi”

Nicolas s-a născut în 25 noiembrie 1989, în Argentina, dar s-a mutat de la o vârstă fragedă în Italia, împreună cu familia. Chiar dacă a trăit mult timp în Italia, visul său este să joace pentru naționala Argentinei. „Sunt născut și crescut în Argentina, mă simt argentinian. Totuși, sunt mândru că putem discuta de două naționalități și datorez foarte mult Italiei, pentru că acolo locuiesc de la vârsta de șase ani și acolo am învățat să joc fotbal. Dacă ar fi să aleg, aș alege să joc în naționala Argentinei, cu Messi, fără să stau pe gânduri”, a declarat Gorobsov.

Poli, rampă de relansare

Gorobsov a fost considerat în urmă cu doi-trei ani o mare speranță în fotbalul italian. După două sezoane bune în Serie B, pentru Vicenza și Torino, mijlocașul a făcut pasul spre Serie A în campionatul trecut, însă a jucat într-o singură partidă pentru Cesena. Acum, e deținut în coproprietate de Vicenza și Torino și s-a antrenat singur pe timpul verii, din cauza unor neînțelegeri între cele două cluburi. „Am jucat foarte puțin în ultimul an și de aceea îmi doresc să am un an foarte bun. În primă fază, vreau să joc cu Poli în prima ligă și poate chiar în cupele europene, apoi să revin în fotbalul italian”, a spus Nicolas Gorobsov. Mijlocașul mai are însă de tras pentru a prinde primul unsprezece la Timișoara, în primul rând din cauza lacunelor la pregătirea fizică.

„Rival” cu portarul Kirev

Gorobsov a venit sub formă de împrumut la Poli, în aceeași perioadă cu portarul bulgar Mario Kirev, de la Juventus Torino. „Eu și Kirev am venit din același oraș, am venit împreună la Timișoara, ne permitem să facem glume, pentru că s-a legat o bună prietenie între noi. El face mișto de mine că Torino e în Serie B, iar eu îi spun că noi vom promova, iar Juve nu va lua titlul”, a spus mijlocașul argentinian.

Ziariștii italieni i-au spus „Pirlo”

Fotbalistul care va împlini 22 de ani luna viitoare s-a consacrat pe postul de mijlocaș central. A jucat închizător în ultimii ani, însă recunoaște că postul său preferat ar fi în spatele vârfurilor. „Când am ajuns la Torino, veneam după o perioadă bună la Vicenza și jurnaliștii din Italia au scris că eu sunt noul Pirlo. Pentru mine e o mândrie, dar și o presiune, pentru că sunt obligat să mă compar cu el și să muncesc foarte mult. El e un mare campion și eu sunt doar la început de carieră”, a declarat Gorobsov.

Am aflat că Pătraș e din Basarabia, dar nu am apucat să discut cu el despre asta, pentru că el nu vorbește italiană, iar eu nu vorbesc română sau rusă
Nicolas Gorobsov, mijlocaș Poli

Nicolas Gorobsov a debutat pentru Poli pe 17 septembrie, în meciul cu Alba Iulia, scor 1-1, în etapa a V-a din Liga a II-a

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Transfer şoc pentru un tricolor! ”Preţiosul” e în cea mai bună formă şi poate să plece: ”Atenţie! I-ar fi dificil să refuze”
Transfer şoc pentru un tricolor! ”Preţiosul” e în cea mai bună formă şi poate să plece: ”Atenţie! I-ar fi dificil…
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Momentul impactului când un Porsche intră în viteză şi spulberă o maşină de poliţie. Un agent de 43 de ani, în stare gravă la spital
Momentul impactului când un Porsche intră în viteză şi spulberă o maşină de poliţie. Un agent de 43 de ani,…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×