Avocatul LPF l-a comparat pe Mititelu cu un personaj din mitologia greacă care a incendiat Templul Dianei, într-o conferință de presă anostă, în care nici microfoanele n-au funcționat
În ziua în care Mititelu amenința că „la FRF se vor trage obloanele”, și federalii aveau de gând să contracareze cu dovezi care să-l înfunde pe oltean, s-a râs. N-au fost scântei, ci doar mici momente de tensiune, al căror singur rol a fost să stârnească zâmbete.
Sala de conferințe e prea mică. Oamenii aleg să intre în amfiteatru și se așază militărește, în ordinea gradelor de pe uniformele lor federale sau LPF-iste, pe cele șase scaune de pe podium. Juristul și avocatul LPF stau în dreapta, aproape de ochelarii lui Vali Alexandru, în timp ce omologii lor de la FRF sunt atent supravegheați de Adalbert Kassai. Șefii cei mari, Sandu și Dragomir, vizitează Albania alături de tricolori. Dacă pentru Ucraina și Polonia n-avem bilete, ne mulțumim și cu Tirana. „Încep eu, oricum o să zic doar câteva lucruri, apoi vă las pe voi”, comunică secretarul general al LPF înainte să se prezinte în fața camerelor TV: „Bună ziua, sunt Valentin Alexandru…„. E evident că nu are nimic din naturalețea superiorului Dragomir atunci când e față în față cu obiectivele camerelor.
Intrusul de la Craiova În sală, undeva în al doilea rând al scaunelor albastre, un domn plinuț își caută pe jos câteva dintre foile căzute din teancul de dosare. Oamenii de la tribună îl recunosc imediat! E trimis de Mititelu. „Ce căutați aici? Domnu’ avocat are voie să participe la această conferință de presă?”, întreabă, plin de repulsie, Vali Alexandru, apoi așteaptă câteva secunde în suspans. Ridurile i se înmulțesc brusc când Ciprian Ene, avocatul federal, îi dă răspunsul: „Dacă dă dovadă de fairplay, atunci nu am nimic împotrivă”. „Bine, puteți rămâne, dar nu aveți voie să faceți niciun comentariu și nici să adresați întrebări. Eu sunt cu rigoarea„, îi retează Alexandru elanul oficialului oltean, care abia apucă să deschidă gura: „Am venit aici să cer niște lămu…”. Pe finalul conferinței, Vlad Roșca, vicepreședintele Craiovei, n-a rezistat tentației de a pune întrebări. „Vă rog să părăsiți sala, altfel voi chema bodyguarzii!”, s-a auzit nervos de la pupitru.
Herostratus și Mititelu Printre regulamente și articole citate din dreptul fiecăruia dintre cele șase microfoane, fără ca mulți din sală să priceapă mare lucru, Cătălin Ciubotă, avocatul LPF, găsește o comparație, potrivită din punctul său de vedere, pentru a-l descrie pe Adrian Mititelu. „În Grecia Antică a existat un om care suferea de mediocritate, Herostratus. Și el, din dorința de a fi ținut minte peste ani, a incendiat Templul Dianei. Așa e și Mititelu, care a distrus Craiova și și-a bătut joc de visul unui oraș!„, a explicat mândru, dar cu o mină afectată, avocatul. O pată colorată totuși pe o conferință pe care Vali Alexandru a considerat-o „tehnică, dar nu plictisitoare”.
„Domnul Mititelu a făcut anumite inginerii, prin care a prejudiciat clubul Universitatea Craiova” Cătălin Ciubotă, avocat LPF
„Mititelu a dat dovadă de rea credință atunci când s-a adresat instanțelor de drept comun. Avea varianta Tribunalului sportiv” Adrian Stângaciu, jurist FRF
„A fost o conferință de presă bolșevică! Credeam că au de gând să zică ceva nou, dar nu m-au surprins cu nimic” Adrian Mititelu
„Excluderea Universității Craiova a fost o decizie dură, dar una corectă și legală” Ciprian Ene, avocat FRF
„Dacă nu era dezafiliată Craiova, atunci tot fotbalul românesc urma să fie sancționat de către UEFA” Ciprian Ene, avocat FRF
Ce acuze i-au fost aduse lui Mititelu ieri ª A folosit o altă societate pentru a încasa banii din drepturile TV ª A semnat în calitate de oficial al clubului, deși era suspendat ª S-a adresat instanțelor civile, deși i se interzicea prin statut acest lucru
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER