Nașule, LASĂ‚-NE!** 11 MOTIVE pentru care ProSport cere DEMISIA lui Mircea Sandu

Redactor:
Matei Udrea
Nașule, LASĂ‚-NE!** 11 MOTIVE pentru care ProSport cere DEMISIA lui Mircea Sandu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Locul 26 pe continent, conform rezultatelor obținute în preliminariile pentru Euro 2012, cu 14 puncte din 30 posibile, calificare ratată, egaluri cu Albania și Belarus, o singură victorie în deplasare, cu Luxemburg, aceasta este situația în care se află fotbalul românesc sub Mircea Sandu la sfârșitul anului 2011.

Dincolo de perdeaua vorbelor și a motivațiilor fabricate la minut de pătura conducătoare de la FRF și LPF rămân cifrele. Iar datele statistice spun că România s-a clasat pe locul 3 din 6 posibile în Grupa D de calificare la Euro 2012, a obținut mai puțin de jumătate din numărul punctelor puse în joc și a devenit singura țară cu peste 15 milioane de locuitori (exceptând Turcia și Kazahstan) situată sub locul 11 în clasamentul general al preliminariilor.

Mărind perioada de timp monitorizată, constatăm că în precedenta campanie de calificare, cea pentru Mondialele din 2010, România a terminat grupa preliminară pe locul 5, penultimul, cu un golaveraj negativ. Egalul de marți, 1-1 la Tirana, cu Albania, se încadrează în picajul generalizat al fotbalului românesc sub comanda lui Mircea Sandu și a administrației sale.

După Hagi, o singură calificare

După dispariția generației lui Hagi, crescută și formată înainte de 1989, înainte de venirea lui Sandu la șefia FRF, România a mai izbutit o singură calificare la un turneu final.

Cifrele demolează toate argumentele cu care Mircea Sandu, Dumitru Dragomir și ceilalți șefi ai fotbalului încearcă să ne explice că, de fapt, naționala are rezultate chiar onorabile, comparativ cu condițiile de care dispun alții.

„Alții au o arie de selecție mult mai mare”. România a terminat Grupa D după Bosnia, țară cu o populație de aproape șase ori mai mică. La nivelul preliminariilor, în ansamblu, ne-am clasat după țări precum Muntenegru (0,6 milioane de locuitori), care are o populație de peste 35 de ori mai mică decât a României (22 de milioane de locuitori). Suntem pe locul 26 în clasamentul sportiv, deși țara noastră e pe locul 10 în Europa ca număr de locuitori, iar două dintre națiunile situate înaintea noastră (Polonia și Ucraina) n-au participat la preliminarii.

„Stăm prea bine, comparativ cu condițiile de trai!”. În preliminariile încheiate marți, reprezentativa noastră a remizat cu Albania și Belarus și a fost depășită de Bosnia, țări în care nivelul de trai este mai scăzut decât în țara noastră. În ansamblu, suntem depășiți chiar și de Armenia (locul 17 în Europa), deși acolo Produsul Intern Brut pe cap de locuitor e de 2.846 de dolari, de aproape trei ori mai mic decât România, unde PIB/locuitor e estimat la 7.542 de dolari.

„N-avem infrastructură”. Croația, Bosnia, Serbia și Armenia au fost distruse de războaie în ultimele două decenii, dar s-au clasat, toate, înaintea României în preliminariile Europenelor.

18 națiuni cu o populație mai mică decât cea a României au terminat înaintea noastră în preliminariile pentru Europene

26 este locul ocupat de România, ca performanță sportivă, în preliminariile Europenelor

10 țări din spațiul ex-comunist s-au clasat înaintea României în preliminarii

Nicio țară din Europa cu o populație mai mare de 20 de milioane de locuitori, cu excepția României, n-a ratat calificarea măcar la barajul pentru Euro

Croația, Irlanda, Bosnia, Estonia și Muntenegru, toate calificate la barajul pentru turneul final al Europenelor, au împreună 16,4 milioane de locuitori, cu aproape șase milioane mai puțin decât România

Rusia, Germania, Turcia, Marea Britanie, Franța, Italia, Ucraina, Spania și Polonia sunt cele nouă țări care au o populație și un potențial mai mare decât al României în Europa

Motivele pentru care ProSport cere demisia lui Mircea Sandu:

1. Pentru că ne-ai dus pe locul 26 în Europa și ratăm calificare după calificare
2. Pentru că niciuna din scuzele de până acum nu mai ține: bază de selecție, nevelul de trai, infrastructură
3. Pentru că e nevoie de bilete gratuite ca să vină lumea la meci
4. Pentru că televiziunile refuză naționala
5. Pentru că bugetul e mult mai mare, iar rezulatele mai mici
6. Pentru că nu ai făcut nimic la copii și juniori
7. Pentru că fotbalul e mai mult la DNA și la tribunale
8. Pentru că nu mai ai nici idei: după Pițurcă, Lucescu, după Lucescu iar Pițrucă?
9. Pentru că nici pe jucători nu-i mai atrage naționala
10. Pentru că ești înconjurat de amatori și votat pe bază de grătare
11. Pentru că blaturile, corupția, scandalurile, interesele, clanurile sunt tot acolo

Și pentru alte o groază de motive….Nașuile, lasă-ne!

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
100.000.000 € pe an! Genoa îl costă o avere pe Dan Șucu: ”Mai sunt datorii de vreo 60 de milioane”
100.000.000 € pe an! Genoa îl costă o avere pe Dan Șucu: ”Mai sunt datorii de vreo 60 de milioane”
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
E mai rău ca Becali. Patronul care şi-a bătut angajaţii şi care şi-a antrenat singur echipa a făcut pariu pe un Ferrari cu un jucător:
E mai rău ca Becali. Patronul care şi-a bătut angajaţii şi care şi-a antrenat singur echipa a făcut pariu pe…
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia de afaceri
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia…
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
A luat taxiul de la Suceava la Iaşi, după ce i-a fost anulat zborul. Cât a plătit
A luat taxiul de la Suceava la Iaşi, după ce i-a fost anulat zborul. Cât a plătit
DOVADA că Luna Pământului este obiect artificial! S-a întâmplat recent
DOVADA că Luna Pământului este obiect artificial! S-a întâmplat recent
Pensii mărite la 3.920 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru această categorie de pensionari din România
Pensii mărite la 3.920 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru această categorie de pensionari din România
Adevărul despre Cristela Georgescu. Cutremur în direct la TV: Nu sunt...
Adevărul despre Cristela Georgescu. Cutremur în direct la TV: Nu sunt...
"Adio, iubirile mele!” - Andreea și bebelușul ei au murit! Detalii șocante
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Trump va cere statelor membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. FT: Intenţionează să continue să furnizeze ajutor militar Ucrainei.
Trump va cere statelor membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. FT: Intenţionează să continue să…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Ultimele episoade ale primului sezon Iubire cu parfum de lavandă se văd diseară, de la 20.30, la Antena 1
Ultimele episoade ale primului sezon Iubire cu parfum de lavandă se văd diseară, de la 20.30, la Antena 1
×