UPDATE 14.49 .- Alain Robert, cunoscut ca „Spiderman” a reușit să escaladeze hotelul Intercontinental în 15 minute în fața a 1.500 de oameni.
Poreclit „Spiderman”, cățărătorul urban Alain Robert (49 de ani) se află de două zile în România, iar azi, la ora 14:00, va escalada una dintre cele mai înalte clădiri din București, Intercontinentalul.
Alain Robert este cunoscut în întreaga lume pentru escaladele sale pe cele mai înalte clădiri din lume fără niciun fel de mijloc de siguranță. Printre cele peste 100 de cuceriri ale lui „Spiderman” am aminti Empire State Building (New York), Taipei 101 (Taipei), Tour Montparnasse (Paris), Willis Tower (Chicago), Petronas Towers (Kuala Lumpur) și Jin Mao (Shanghai). La escaladarea lui Burj Khalifa (828 metri), considerat cel mai înalt turn din lume, a fost singura dată când Robert a folosit un sistem de siguranță. Hotelul Intercontinental, ținta lui de azi, are 22 de etaje și 77 de metri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER