Dinu Gheorghe, președintele Rapidului, a precizat că pauza prilejuită de meciurile naționalei a prins bine formației din Giulești și a punctat că atmosfera din sânul echipei este una bună, iar Pancu și Rui Duarte nu au avut nimic de împărțit.
Referitor la meciul din această seară contra celor de la CS Mioveni, oficialul giuleaștean a spus că „alb-vișinii” nu-și mai permit niciun pas greșit după meciul cu Brașov.
„Pentru noi pauza asta de două săptămâni a fost binevenită, am reglat câteva probleme pe care le-am avut. Atmosfera din vestiar este bună, nu s-a întâmplat nimic între Rui Duarte și Pancu, au fost vorbe scoase din context din partea unor oameni care caută să producă scandal la Rapid.
Am făcut deja un pas greșit contra Brașovului, așa că nu ne mai permitem pași greșiți. Văd că apar multe nume de fotbaliști, dar nu este niciun nume din cele vehiculate pe lista noastră. Mă sună suporterii sau îmi dau mailuri să mă întrebe dacă e adevărat ce se scrie”, a declarat Dinu Gheorghe la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER