Și pe vremea aceea se făceau multe lucruri necurate, dar parcă acestea îmbrăcau o haină mai amuzantă decât astăzi. Mirel Marinescu dezvăluie cum „înaintea ultimei etape a campionatului ’86-’87 mă trezesc cu un telefon de la cei de la Carpați Mârșa.
Jucau la noi (AUTOMATICA), care eram deja retrogradați, și aveau nevoie de victorie la vreo opt goluri diferență ca să se salveze ei și să pice Mediașul, care trebuia să piardă acasă cu Brașovul. Era de domeniul fanteziei ce sperau ei, așa că le-am spus că nu putem face așa ceva. M-am gândit însă că vor umbla la jucătorii noștri, așa că mi-am luat măsuri de siguranță. Cu o zi înaintea meciului am scos bara transversală de la o poartă și am prins-o înapoi în doar două cuie, care ieșeau foarte ușor. Buuun, începe meciul și ei ne dau un gol, ne dau două, ne dau trei, după care îi fac semn portarului nostru, cu care eram înțeles dinainte. Ă‚sta se agață de bară, o dărâmă și se întrerupe meciul. Arbitrul așteaptă, toată lumea așteaptă ca noi să punem bara la loc. Eu, însă, care știam toată manevra, am spus că n-avem ciocan, n-avem cuie, n-avem nimic la stadion. Ă‚ia de la Mârșa erau disperați, chiar aranjaseră cu niște jucători de la noi să ne dea opt și acum vedeau că tot efortul lor a fost zadarnic. Nici nu se puteau duce să cumpere de undeva, că era duminică, totul închis. După o oră, arbitrul a fluierat finalul meciului și s-a dat 3-0 pentru ei. Conducătorii lor mă înjurau de mama focului, îmi arătau obrazul, dar ce, eram nebun să mă bag în asemenea rahat? Prea ar fi bătut la ochi să pierdem cu 8-0. Oricum, au aflat pe urmă că puteau să ne bată cu orice scor, că Mediașul bătuse Brașovul și tot ei ar fi retrogradat”.
„Nu câștiga Târnăveniul, nu mai primeam carbid!”
Existau totuși și alte metode de a lua sau a ceda niște puncte. Cum pe vremea aceea majoritatea echipelor erau susținute de fabrici și uzine, multe depindeau de acestea. Marinescu spune că „atunci când, de exemplu, jucam la Târnăveni, eram chemat la șeful cel mare. «Am înțeles că duminică jucăm la Târnăveni». «Da, șefu’!». «Păi, știți ce trebuie făcut acolo! Dacă nu câștigă ei, nu ne mai dau carbid!». «Da, șefu’, am înțeles!». Asta era, n-aveai ce face. Dar așa ceva se întâmpla o dată, de două ori într-un sezon. Fotbalul se juca pe teren, iar dacă aveai echipă – și noi aveam! – n-aveai probleme”.
Articol scris de Ioan Viorel
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER