Dan Petrescu nu a profitat de prima ocazie pentru a-și asigura și matematic calificarea în play-off! Kuban a pierdut la scor la Amkar, 1-3, într-un meci în care fostul rapidist Djalovic a deschis scorul, iar Bucur a salvat onoarea lui Kuban. Kuban mai are trei meciuri pentru a pune mâna pe punctul de aur, dar se anunță meciuri infernale pentru Varga și ai lui. Kuban joacă acasă cu Krylya Sovetov și cu Zenit, iar în deplasare marele derby cu cei de la Krasnodar.
Min90: Gigel Bucur inscrie golul de onoare al lui Kuban Min75: Amkar rezolva meciul prin golul trei marcat de Burmistrov Min58: Gazdele măresc diferența la 2-0 prin golul lui Knezevic Min46: Începe repriza secundă Min45: Pauză! Kuban are nevoie doar de un punct pentru a fi sigură de calificarea în play-off Min4: Gol Amkar! Djalovic deschide scorul! Gazdele conduc cu 1-0! Min1: A început meciul!
Dan Petrescu are nevoie de încă un punct pentru a-și justifica pe deplin supranumele de SuperDan. Kuban este aproape de calificarea matematică în play-off, iar deplasarea de la Amkar Perm este decisivă pentru liniștea celor din Krasnodar. Dan Petrescu îi are la picioare pe ruși, care îl compară cu un adevărat monstru sacru: „Nu este cu nimic inferior lui Alex Ferguson”, scriu cei de la Championat
„Dan Petrescu nu îi este cu nimic inferior lui Sir Alex Ferguson, cei doi iau aceleași decizii. Românul poate schimba cu calm patru sau cinci jucători chiar și după victorii, așa cum Ferguson procedează. Este o comparație flatantă pentru Petrescu, mai ales că tactica este pusă în practică și de Roberto Mancini și Villas-Boas”, a scris Championat
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER