Pe Ana Maria o doare mâna. Cere intervenția echipei medicale, dar în scrimă urgențele se supun regulamentelor. Trebuie să o vadă întâi o doamnă în taior și abia apoi echipa medicală a României are voie să o îngrijească. Meciul balansase deja în favoarea noastră, după ce Simona Alexandru a avut o serie incredibilă, recuperând avansul de cinci tușe al chinezoaicelor, 14-14, de la 8-13. Wireless-ul nu merge cum trebuie la Catania, tehnologia joacă feste și, biciuite de pe margine de un francez, asiaticele se năpustesc peste fetele noastre, dar rezistăm.
Cu alura lui de bunic sfătos, Dan Podeanu știe ce, cum și când să le zică. Ținem spada în față, cu vârful spre adversar și timpul trece în favoarea noastră. Ne clătinăm serios la o decizie la limită pe care arbitrii o judecă, nici nu ne mai miră, în favoarea lor. Conducem și simțim în fiecare clipire de beculeț culoarea aurului. Avem 23-20 și nu mai sunt două minute până la final. Na Li își dovedește clasa de campioană și, cât întorc capul să văd dacă a început Steaua -Vaslui, e 23-23. Chiar atât de blestemați să fim în toate sporturile?! Să cedăm dramatic în finaluri în care numai alții se bucură, lăsându-ne pe noi să ne lamentăm: „Cât de aproape am fost”?! Cu jumătate de minut înainte să se termine, au chinezoaicele o tușă avans, dar Simona își depășește condiția, egalează, amână deznodământul pentru prelungiri și apoi nimeni nu o mai oprește pentru a obține tușa victorioasă, 27-26.
Victorie, medalie de aur și o țopăială spontană pe planșă. Acompaniem vocal din colțul de redacție al extrafotbalului reușita fetelor (Loredana, Simona, Anca și Ana Maria) și cineva de la pagini se aude: „Ce? A dat gol Steaua?!”. Puțin după avea să rateze un penalty, dar parcă mai interesa pe cineva. Patru fete extraordinare reușiseră un supermeci și o superperformanță: campioane mondiale cu România pe echipe într-o probă olimpică
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER