Sfârșit de caznă!** Stăncioiu vrea să-și rezilieze contractul cu CFR!

Sfârșit de caznă!** Stăncioiu vrea să-și rezilieze contractul cu CFR!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Portarul Edi Stăncioiu vrea să plece din Gruia după cinci ani, urmare a interdicției de a se pregăti chiar și cu juniorii. Va trebui însă să renunțe la 400.000 de euro pentru a putea pleca liber de la CFR.

Legătura dintre Stăncioiu și CFR e pe cale să se rupă definitiv. Venit în toamna lui 2006 la Cluj pentru a-l înlocui pe Martin Tudor, accidentat, Edi a fost portarul cu care vișiniii au luat primul event cu Andone. Venirea lui Trombetta i-a asigurat lui Edi și un post de titular în poarta CFR-ului la prima participare a „feroviarilor” în Champions League, pentru ca, după momentul Bordeaux, să-și piardă locul în favoarea lui Nuno Claro. Apoi, după un șir de divergențe cu șefii, Edi avea să sfârșească în toamna acestui an într-un exil impus de conducere, care nu i-a mai permis să se pregătească nici cu juniorii! Chiar dacă era hotărât să-și respecte contractul cu CFR până în 2014, Edi s-a decis să renunțe la înțelegere, mai ales după ce a aflat decizia patronului Arpad Paszkany, exprimată în Prosport. „Stăncioiu și Claro sunt primii care vor pleca la iarnă. Ei vor deschide lista de disponibilizări”, a dictat Arpi.

Astfel, Stăncioiu s-a hotărât să-i comunice președintelui Iuliu Mureșan decizia de a rupe înțelegerea cu CFR și astfel să devină liber de contract. Oficialii din Gruia, aflați acum în periplu la Porto, vor însă ca Edi să renunțe la aproape 400.000 de euro! 40.000 de euro sunt cele 4 salarii restante pe sezonul trecut, plus alți 360.000 de euro, contractul pe următorii trei ani de contract.

CIFRELE LUI STĂ‚NCIOIU LA CFR

Sezon Meciuri

2006-2007 25
2007-2008 15
2008-2009 24
2009-2010 5
2010-2011 18

89 de meciuri in Liga I a jucat Stăncioiu la Sportul înainte de a veni la CFR, pentru care a bifat 74 de jocuri

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×