Hențul pe care Sergiu Costin l-a comis în careu nu m-a enervat mai mult decât protestele de după penalty-ul comis. A dat cu mâna în minge de o manieră grosolană, după care a ridicat celălalt braț și a încercat să convingă arbitrii că el nu a făcut nimic. Tot ceea ce Oțelul construise în ceva mai mult de o oră a fost dărâmat de gestul căpitanului. Unul de neasumare, de tentativă de a înșela, de a ascunde, de a minți. A fost de ajuns un astfel de moment și am pierdut. Nu numai punct sau puncte, ci și respect.
Pentru că până atunci am încercat cu mijloacele noastre să nu păcălim fotbalul, să luptăm pentru fiecare balon și, pe alocuri, să ne ridicăm la înălțimea adversarului pe care l-am întâlnit. Într-una dintre cele mai disproporționate confruntări din istoria partidelor europene pentru o echipă românească am stat decent în ghete. Nu ne-am lăsat copleșiți de cota de piață a unor adversari de top, iar Dorinel a găsit resorturile prin care să trezească din amorțeală o echipă care nu a bătut acasă pe Mioveni sau pe Astra. Eram atât de siguri cu toții de o înfrângere la scor, atât de neîncrezători în forțele noastre și de temători, încât înfrângerea devenise un fapt cu mult înainte de a se petrece.
Și tocmai de aceea un 0-1 sau chiar 0-2 era privit aprioric drept un rezultat mare. Din păcate, toată această impresie generală plăcută a fost umbrită cumva de felul în care Costin a izbit parșivește mingea cu palma. Și ca și cum asta nu era de ajuns, pe final am mai comis un penalty. De data aceasta din naivitate. De la o extremă la cealaltă. Prea mici să fim parșivi și prea naivi pentru a fi cu adevărat puternici. Cam ăștia suntem.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER