Naționala feminină a debutat aseară, la Vâlcea, cu o victorie în campania de calificare la Campionatul European din 2012 (Olanda), scor 35-24 cu Portugalia.
Aproximativ zece luni trecuseră de la ultimul meci oficial disputat de selecționata României, finala mică a Campionatului European din Danemarca fiind ultima bornă. Bronzul din 2010 le-a asigurat tricolorelor calificarea directă la Mondiale, astfel că naționala a intrat direct în următoarea campanie de accedere la un turneu final. Repartizată într-o grupă mai mult decât lejeră, cu Grecia, Portugalia și Serbia, România nici nu avea cum să rateze debutul. Primul meci, cu Portugalia, a reprezentat mai degrabă o bună ocazie pentru Radu Voina de a testa câteva jucătoare de viitor, precum Gogoriță, Buceschi sau Dedu, dar și menajarea unor handbaliste cu experiență ca Brădeanu și Amariei pentru Mondialele din decembrie. Mai ales că lusitanele și-au pierdut și „perla”, pe Alexandrina Barbosa, care a decis să joace pentru Spania. Cu excepția debutului, Stanca & Co au condus tot timpul jocului, iar la final au obținut o victorie scontată, 35-24. Meciul următor cu Grecia (sâmbătă, în deplasare) va fi un alt hop ce trebuie bifat cu un succes.
Altfel, căpitanul primei reprezentative, Cristina Vărzaru, și-a anunțat ieri retragerea de la națională după Jocurile Olimpice de la Londra, din vara anului viitor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER