Patronul Stelei și-a continuat pelerinajul în Țara Sfântă până în ziua meciului, ba chiar era să piardă startul partidei, dar până la urmă el a urcat în lojă exact când echipele au ieșit pe teren.
Gigi Becali a vizitat Ierihonul, unul dintre cele mai vechi orașe din lume, aflat pe teritoriu palestinian, a mers până la Marea Galilee acolo unde se spune că Isus Hristos le-a umplut bărcile cu pește locuitorilor, iar după amiaza a ajuns în Nazaret, orașul Fecioarei Maria și locul în care a copilărit Fiul Domnului.
În jurul orei 16, Gigi Becali și-a făcut apariția în Sinagogă alături de un alai de preoți, alături de soția lui, de Ionuț Luțu, de un bodyguard și de un fotograf care făcea poze grupului în momentele considerate oportune. Becali s-a rugat la o icoană a Fecioarei Maria adusă din România.
De altfel, mai multe țări din lume în care există populație creștină, au donat icoane Sinagogii din Nazaret, care au fost expuse în aer liber. Seara, Becali a ajuns la hotelul unde era și echipa, alături de cei trei preoți, pe care însă nu i-a luat și la meci.
Becali a plecat de la stadion în minutul 75, la scorul de 4-0 pentru Maccabi Haifa, patronul Stelei aplaudându-i pe fanii formației adverse.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER