Copos trece la cârmă!** Culisele situației TENSIONATE de la Rapid și când va decide Răzvan dacă pleacă

Copos trece la cârmă!**  Culisele situației TENSIONATE de la Rapid și când va decide Răzvan dacă pleacă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapid încă se clatină după șocul plecării lui Dinu Gheorghe. Tonul împăciuitor al lui George Copos din momentul oficializării întreruperii contractului cu „Vamă” ascunde tensiunea din rândul giuleștenilor. Patronul îl vrea pe Răzvan Lucescu manager, dar antrenorul spune pas, așa că primul a luat o decizie radicală: va prelua el atribuțiile de președinte.

De ieri e oficial. Dinu Gheorghe nu mai este președintele Rapidului. „Am încercat să-l conving că viața e complicată, dar nu am reușit. Astăzi (n.r. – ieri), Consiliul de Administrație a fost de acord cu încetarea contractului de management”, a afirmat Copos, completând și că „Vamă” nu va fi obligat să achite clauza de 400.000 de euro. Rămas fără conducător, Copos a încercat să se miște repede, iar soluția cea mai bună și cea mai la îndemână s-a numit Răzvan Lucescu. Discuțiile au fost tranșate din start de antrenor, care nu și-a dorit în niciun moment să preia atribuțiile lui Dinu Gheorghe. Urmarea? Copos va fi președintele Rapidului în perioada următoare, oameni din club dezvăluind că omul de afaceri chiar și-a dorit acest lucru încă din momentul în care a început să pună presiune pe „Vamă”!

Răzvan decide în iarnă dacă pleacă
Chiar dacă patronul încearcă din răsputeri să arate că Rapidul nu se resimte după acest șoc, în vestiar lucrurile sunt privite altfel. Cel mai afectat este Răzvan Lucescu, cel care s-a trezit cu o presiune suplimentară pe umerii jucătorilor atunci când nu era momentul. Cu toate că momentan nu se gândește să plece și el, Lucescu și-ar putea schimba poziția în cazul în care echipa ar intra pe un trend descendent. Poate cea mai importantă urmare a celor întâmplate în ultima vreme este legată de moralul fotbaliștilor. Chiar dacă „Vamă” i-a scos din sărite pe mulți cu stilul său de lucru, alb-vișiniii văd prin plecarea acestuia începutul haosului: „Cine știe când ne mai vedem banii de acum! Dinu știa cum să discute cu patronul”, e principala temere a jucătorilor.

Rada: „L-aș vrea pe Meme la Rapid”
Invitat ieri la emisiunea „Ora de ProSport”, de la Sport.ro, Marian Rada a ironizat o posibilă trecere a lui Mihai Stoica la Rapid. „Eu chiar mi-aș dori să vină Meme Stoica, să vină la mijlocul stadionului și să sărute steagul Rapidului”, a afirmat, amuzat, antrenorul secund din Giulești.

Steaua – Rapid, între bloggeri
Casa de pariuri Bwin prefațează Steaua – Rapid cu un meci între bloggeri. Cele două echipe vor fi antrenate de Helmut Duckadam (Steaua) și Rică Răducanu (Rapid). Pentru a putea participa, doritorii vor trebui să scrie pe blogurile personale un articol despre cea mai intensă experiență trăită la un derby și, în plus, fiecare post trebuie să includă la finalul textului: „Vreau sa particip la #bwinderby2: Steaua 2.0 vs Rapid 2.0”.

Tudor, la Steaua – Rapid
Până la urmă, CCA l-a ales pe Alexandru Tudor să conducă Steaua – Rapid. Acesta a mai arbitrat în acest sezon de câte două ori ambele echipe. Rapid are o victorie și un egal cu Tudor la centru, iar Steaua o victorie și o înfrângere.

Două victorii pentru primăvară
Înfrângerea Rapidului pe teren propriu cu Legia le-a diminuat șansele vișiniilor la calificare, dar nu și matematic. Cu șase puncte în următoarele trei meciuri, giuleștenii se pot califica în primăvara europeană, dar cu condiția să facă cel puțin egal la Varșovia, iar polonezii să câștige cel mult un meci până la finalul grupelor Europa League.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de la nunta faraonică
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Se dă interdicție completă în România. Va fi ilegal în spațiul public. Dispare din orice oraș și sat
Se dă interdicție completă în România. Va fi ilegal în spațiul public. Dispare din orice oraș și sat
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
×