Dacă Rapid bate astă-seară, în primul derby românesc de pe Național Arena, sunt șanse să asistăm la două demisii concomitente. Nu-i nevoie de prea multă imaginație să intuim ce-ar urma la Steaua în cazul unei noi înfrângeri (eventual, iar la scor). Gigi Becali și-a suflecat deja mânecile, a stabilit tactica și echipa pentru partida cu rivalii din Giulești. Ilie Stan, acum retrogradat la statutul de preparator fizic, e deja terminat indiferent de asigurările patronului. Anomalia s-ar consuma la Rapid.
Acolo e în plină desfășurare un proces bizar, de implozie sub povara propriului succes. Președintele „Vamă” a defectat deja, Mircea cel Bătrân și-a aruncat buzduganul în poarta patronului Copos, clubul pârâie din toate încheieturile, jucătorii sunt în pragul revoltei, iar meciul cu Steaua pare genul de confruntare în urma căreia Răzvan Lucescu să-și arunce telefonul, să demisioneze în direct și, apoi, să plece pe drumul lui. Așa cum a mai făcut-o nu demult.
Dintre cele două echipe cărora le revine cinstea de a disputa primul derby românesc de pe Arena Națională, cea mai grea postură este însă cea a steliștilor. Rapid are șase puncte în plus în clasament, o echipă mai omogenă, un antrenor mai bun și mai multe meciuri disputate pe stadionul de azi. Conjunctura a restrâns dramatic opțiunile gazdelor, care nu pot ieși din criză decât printr-o victorie. Iar cele trei puncte nu se pot obține prin șmecherii tactice, acolo unde Răzvan Lucescu deține un avantaj clar asupra lui Ilie Stan. În concluzie, Steaua are doar șansa unei ofensive susținute încă din primele clipe, un avânt cu care să încerce să-și ia pe sus adversarii înainte ca aceștia să se dezmeticească. Dar scenariul ăsta parcă l-am mai văzut o dată chiar joi, la Haifa…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER