Levante continuă să surprindă în Spania. După opt etape, micuța echipă din Valencia are 20 de puncte, este neînvinsă și se uită de sus la Real și Barcelona. Surprinzătorul lider a câștigat duminică seara cu 3-0 pe terenul lui Villarreal cu un prim „11” care are o medie de vârstă de 30,6 ani! Levante aduce puțin cu Unirea Urziceni din sezonul în care ialomițenii au câștigat titlul în România: jucători aflați spre apusul carierei, refuzați de alte cluburi, antrenor tânăr și buget redus. Rețeta a funcționat în Liga lui Mitică și dă roade, cel puțin până acum, și în Spania. Pentru Levante va fi însă infinit mai greu să-și îndeplinească visul de a deveni campioană, pentru că rivalii nu se numesc CFR Cluj, Steaua sau Dinamo, ci Real Madrid și Barcelona. Momentan însă, echipa antrenată de Juan Ignacio Martinez (39 de ani) s-a instalat pe primul loc, iar de șase meciuri bate pe cine prinde, printre „victime” numărându-se chiar și Real Madrid, pe care a învins-o cu 1-0 în etapa a patra. Ultima „bombă”, 3-0 pe terenul lui Villarreal, echipă de Liga Campionilor, a fost reușită de o echipă (titularii plus cei trei jucători care au intrat pe parÂcursul jocului) care a avut o medie de vârstă de 30,5 ani! Cel mai bătrân a fost Ballesteros (36 de ani, cu trei ani mai tânăr decât antrenorul Martinez!), iar din cei 14 fotbaliști, doar patru au sub 30 de ani!
Buget de 25 de ori mai mic decât al Realului! Levante a plecat la drum în acest sezon fără prea mari speranțe, doar cu obiectivul de a se salva de la retrogradare, mai ales că în trecutul apropiat echipa a fost în pragul desființării. În sezonul 2007-2008, clubul s-a aflat în imposibilitatea de a-și plăti jucătorii, fiecare fotbalist primindu-și atunci doar o cincime din salariu. Presa din Spania a scris la momentul respectiv că datoria față de jucători a ajuns la 18 milioane de euro. Aceștia au găsit un mod inedit de a protesta, la un meci cu Deportivo La Coruña stând nemișcați timp de 30 de secunde după fluierul de start. Liga a organizat apoi un meci între Levante și o echipă formată din jucătorii din prima divizie, iar încasările au mers în conturile fotbaliștilor de la Levante. Retrogradarea nu a putut fi însă evitată la finalul acelui sezon, dar echipa a revenit în 2010 în primul eșalon. Lucrurile au revenit acum la normal, dar, chiar și așa, bugetul pentru acest sezon este unul mic, 20 de milioane de euro, de 25 de ori mai puțin decât cel al Realului, care se apropie de 500 de milioane de euro!
Levante în meciul cu Villarreal: Munua (33 de ani), Venta (35), Nano (31), Ballesteros (36), Juanfran (35), Valdo (30), Iborra (23), Xavi Torres (24), Juanlu (31), Barkero (32), A. Kone (27). Au mai jucat: Farinos (33), Pedro Lopez (27), Aranda (31). Antrenor: Juan Ignacio Martinez (39 de ani)
11 jucători au venit în vară la Levante, însă clubul nu a plătit niciun ban pe ei. Aceștia au fost fie liberi de contract, fie împrumutați de la alte formații
Clasament după opt etape 1. Levante – 20 p 2. Real Madrid – 19 p 3. Barcelona – 18 p
34,4 milioane de euro este valoarea lotului lui Levante, conform site-ului de specialitate www. transfermarkt.de. Cel mai scump este mijlocașul Xavi Torres (24 de ani), care costă 3 milioane
Doar trecem printr-un moment special. Sunt fericit, dar nu putem câștiga campionatul Juan Ignacio Martinez, antrenor Levante
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER