Meciul a tresărit a derby la două-trei stopuri făcute de Pancu și la devierile lui Teixeira, dar apoi și-a dat arama pe față în meleul creat de atacul urât pe care Prepeliță l-a făcut asupra lui Coman. A fost momentul în care s-a egalat raportul de forțe și asta a convenit Stelei, pentru că, până atunci, măcar în aparență Rapid lăsase impresia că stăpânește mai bine jocul.
Dacă până la mijlocul reprizei secunde puteai spune că, dacă vor scăpa victoria, giuleștenii sunt inabili, imediat după ce Ezequias a făcut gestul inconștient care a dus la a doua eliminare din tabăra vișiniilor devenea clar că finalul va fi al Stelei. Până la urmă și unii, și ceilalți s-au mulțumit cu un egal sălciu, care nu le convine decât dinamoviștilor. Straniu e că, având un om în plus și pe rezerva Straton în poartă, steliștii nu au fost capabili să expedieze niciun șut spre poartă.
Tensiunea nu a venit din calitatea jucătorilor și a execuțiilor, ci din precipitare și nervozitate. Veniți în tribune, în ciuda prestațiilor submediocre ale favoriților în Europa, spectatorii au primit în schimb un fotbal zgribulit și fără orizont. Chiar dacă părea o constatare amară venită după o joie neagră, declarația lui Pancu, „Morții contra răniții”, s-a dovedit mai degrabă o afirmație premonitorie. Iar Național Arena un edificiu impresionant, menit să fie un loc al renașterii fotbalului românesc, dar care se dovedește mai degrabă o imensă sală – mai ales după ce s-a tras și acoperișul – de terapie intensivă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER