Mâna lui Dani Coman arată teribil de urât. Imaginea din pagina întâi vorbește de la sine despre urmările unei ciocniri pe care Andrei Prepeliță ar fi putut să o evite, dacă ar fi avut mai mult discernământ. De aici începe discuția. Și de la faptul că totul s-ar fi putut sfârși mult mai urât dacă Dani Coman nu ar fi avut prezența de spirit să ridice capul. Explică un portar cu experiență: „De obicei când prinzi mingea, te ghemuiești tot și bagi capul cumva în piept. Dacă Dani ar fi făcut așa, lovitura primită ar fi fost în zona capului, a feței și s-ar fi putut lăsa mult mai urât. Să nu uităm că fostul portar al Craiovei, Cristi Neamțu, a murit după ce un coleg nu l-a putut evita, lovindu-l în cap”. Intrăm pe terenul lui dacă, dar sunt fracțiuni de secunde care pot schimba dramatic totul și, pornind de la astfel de faze, toți fotbaliștii trebuie să învețe câte ceva.
Ce s-a întâmplat după e o discuție separată și în niciun caz nu trebuie încurajați cei care încearcă să își facă singuri dreptate. Dani Coman nu avea de ce să îl caute pe Andrei Prepeliță și să îl bată, să îl certe, să îi facă orice. Trist este că aceasta a fost singura fază memorabilă a unui așa-zis derby. Pe un stadion superb, cu un public de cinci stele – Național Arena a fost lăsată așa cum a fost găsită, în stare impecabilă, de cele două galerii rivale, lucru demn de remarcat la noi – jucătorii și oficialii nu s-au putut ridica la înălțimea așteptărilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER