În minutul 80 al meciului Steaua – Rapid, Florin Costea a părăsit zona în care se încălzea și s-a dus nemulțumit la vestiare când a văzut că Ilie Stan nu îl introduce pe teren. A dat cu piciorul în ușa vestiarului în timp ce înjura de mama focului. Nici măcar cu fiul lui Ilie Stan, care se afla prin zona vestiarului, nu a dat noroc, lăsându-l pe acesta cu mâna întinsă.
Antrenorul stelist a mers ieri după-amiază la antrenamentul echipei sale, convins că îl va amenda pe atacant din cauză că îi subminase autoritatea în fața celorlalți jucători. Ba chiar credea că patronul îi va da mână liberă, deoarece știa că vrea disciplină în lot.
Trebuie să confirme până în iarnă
Dar la Buftea a dat nas în nas cu Gigi Becali, care venise deja să împartă „dreptatea”. Patronul i-a băgat în ședință pe antrenor și jucător. „Nea Gigi, m-am enervat că nu m-a băgat să joc. Cum vrei să arăt ce pot dacă nu mă introduce pe teren? Eu nu vreau să plec cu un eșec de la Steaua. Ți-am promis că până în iarnă vei vedea adevăratul Florin Costea pe teren. Dacă nu va fi așa, stai liniștit că îți dau înapoi banii pe care i-am luat”, și-a spus punctul de vedere Florin Costea, de față și cu antrenorul. „Bă, Ilie, uite, vezi, e jucător cu personalitate. Are dreptate, cum să crească în valoare dacă nu joacă? Bagă-l tu în meciul următor și vedem. Gata, nu vezi ce zice băiatul, că ne dă banii dacă nu evoluează bine? Pune-l în echipă”, i-a transmis Becali lui Ilie Stan, care nu a mai avut nimic de spus.
Vizitele la Vâlcea îl epuizează
Totuși, incidentul cu Florin Costea este departe de a fi stins. Stafful tehnic e convins că atacantul nu își va schimba comportamentul. Ei știu mai bine de ce randamentul lui Florin Costea e slab atât la antrenament, cât și la jocuri. În fiecare zi, fotbalistul fuge cu mașina la Râmnicu Vâlcea pentru a sta alături de iubita lui, Ada Nechita. „Vă dați seama! În loc să se odihnească, Florin Costea stă vreo șase ore în mașină. Ce șanse are el să redevină fotbalistul care era?”, se întreabă steliștii.
Florin Costea este genul de fotbalist căruia nu ai ce să îi faci ca să îl schimbi, trebuie să îi accepți comportamentul, pentru că, dacă va da goluri, echipa îl va iubi Gigi Becali, patron Steaua
Să intre lumea pe youtube și să caute „Florin Costea”, să vadă că nu mai există un fotbalist la fel de bun ca el Adrian Mititelu, patron Craiova
1 gol a marcat Florin Costea în acest sezon pentru Steaua
Florin pleacă dacă vede că nu-l bagă. E orgolios și-al dracului! Stan ar trebui să fie fericit că-l antrenează pe Costea și să îi ceară autografe la greu Adrian Mititelu, patron Craiova
Imaginea de pe tricoul purtat de Florin Costea la semnarea contractului cu Steaua – două girafe care fac sex – nu l-a deranjat pe Gigi Becali Incidentele lui Florin Costea la Craiova
Martie 2007: după o ceartă cu Mititelu, a fugit de la echipă două zile, Balaci fiind cel care l-a întors
Martie 2008: a fost exclus din lot după un diferend cu antrenorul Nicolo Napoli
Martie 2011: el și fratele său s-au bătut cu Zoro și cu ceilalți fundași străini din lot, în pauza meciului de la Timișoara
Aprilie 2011: în minutul 71 al meciului Universitatea – FC Brașov, scor 1-2, Florin Costea a refuzat să intre pe teren, s-a ridicat de pe bancă și a plecat de la stadion
Mai 2011: Reghecampf i-a exclus din lot pe frații Costea pentru că în preziua meciului și-au comandat în cantonament pizza și papanași!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER