Perechea Laura-Ioana Andrei/Camelia-Elena Hristea, cap de serie numărul 2, s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ITF din Antalya (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.
Andrei și Hristea au învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-3, 6-3, cuplul India Maggen/Natasha Palha (Belgia/India) și vor juca, în faza următoare a competiției, cu perechea rusă Ksenia Kirilova/Anastasia Vovk, care a trecut, cu scorul de 6-7 (3/7), 6-4, 11-9, de cuplul finlandez Ella Leivo/Saana Saarteinen.
Tot în primul tur din Antalya, perechea Diana Enache/Danielle Harmsen (România/Olanda), cap de serie numărul unu, a învins, cu scorul de 6-1, 6-1, cuplul uzbek Natela Nabieva/Iroda Tuliaganova și va juca, în sferturile de finală, cu perechea uzbekă Daria Berejnaia/Natalia Berejnaia, care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-2, de cuplul bulgar Julia Stamatova/Viktoria Tomova.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER