Eliminați după ce l-au lovit pe agresorul lui George Galamaz, steliștii Novak Martinovic și Răzvan Stanca sunt apărați de toată suflarea roș-albastră și de mulți oameni de fotbal.
Cei doi riscă acum o suspendare de până la 8 etape, însă multe voci militează pentru anularea cartonașelor roșii primite de cei doi. Agentul sârbului Novak Martinovic anunță că acesta are de gând să apeleze la toate instituțiile abilitate pentru a-și face dreptate, ultimul pas fiind un protest la UEFA. În discursul său,
Zvonko Milojkovic amintește de momentul în care jucătoarea de tenis Monica Seles a fost înjunghiată pe teren, în 1993.
„Mergem și la UEFA daca e cazul pentru anularea cartonașului. Nu se poate așa ceva. Nici măcar în Serbia, unde incidentele provocate de fani sunt la ordinea zilei nu s-a mai întâmplat un asemenea caz. Ne-am amintit de Monica Seles (n.r. jucătoarea de tenis din Serbia înjunghiată pe terenul de tenis în 1993), când atacatorul a fost condamnat la încisoare, dar nu și-a ispășit pedeapsa pentru că a fost declarat inapt din punct de vedere psihologic)„, a declarat agentul jucătorului pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER