Minifotbalul românesc se pregătește de campionatul european

Minifotbalul românesc se pregătește de campionatul european
  • Publicat:
  • Actualizat:

Peste puține zile, la Tulcea va debuta cea de-a doua ediție a Campionatului European de Minifotbal, competiție rezervată amatorilor, și care se desfășoară pe teren de dimensiuni reduse, pe gazon sintetic. „Organizarea în România a acestei competiții continentale vine în semn de recunoaștere atât a valorii minifotbalului românesc, cât și a capacității noastre de a organiza un asemenea eveniment de anvergură”, ne-a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației de Minifotbal din România.

România este, de altfel, campioană en-titre a Europei la acest frumos sport, titlul fiind obținut toamna trecută, la Bratislava, după o evoluție entuziasmantă a tricolorilor. Dacă în 2010 misiunea tricolorilor a fost destul de ușoară, ei învingând cu scoruri convingătoare în toate cele șapte partide disputate, intenția de a dubla succesul și anul acesta va fi cu atât mai greu de realizat. „Cu siguranță, România se află printre favorite, însă trebuie să ținem cont de valoarea adversarelor”, ne-a spus fostul arbitru internațional Tiberiu Lajos, antrenorul tricolorilor și autor, de la pupitru, al victoriei continentale din 2010.

La Tulcea vor veni reprezentative ale celor mai bune șapte naționale de pe bătrânul continent. Alături de România vor participa Bulgaria, Republica Moldova, Cehia, Slovacia, Grecia și Cipru. „Nu va fi un turneu ușor. Am pornit pregătirea lotului cu gândul să acoperim cât mai multe formule de joc cu care să reușim să ne surprindem adversarele”, ne-a mărturisit selecționerul. „Lotul este format din câțiva veterani care știu, deja, care este nivelul și încărcătura emoțională a unei competiții internaționale, alături de un număr de tineri al căror talent s-a făcut remarcat la turneele naționale din vara anului 2011, disputate la Timișoara și Sibiu.”

Băieții sunt gata de luptă, lotul urmând să se reunească la Tulcea în cursul zilei de joi, 2 noiembrie. Discuțiile pe care le-am avut cu câțiva dintre tricolori sunt descrise de coordonatele mândriei de a reprezenta România și a hotărârii de a lupta cu tot sufletul pentru titlu.
Alături de România, favorită este, cel puțin teoretic, Bulgaria, dar și Cehia. De altfel, liderii mișcării de minifotbal din Bulgaria au spionat câțiva dintre internaționalii români cu ocazia Supercupei României, competiție disputată la Constanța în urmă cu puține săptămâni.

Dintre tricolori, alături de veteranii Cornel Matcabojă, portar al fostei campioane Magic Iași, băcăuanul Sorin Ghiuș, un argentinian ca și stil de joc și de exprimare pe teren, Claudiu Dumitru, gorjeanul care deține primul titlu de golgeter al unui campionat european, Miroslav Nicolici, vedeta județului Timiș unde peste 110 echipe de minifotbal participă la campionatul local, vor veni și mulți debutanți aleși pe sprânceană din cei peste 25.000 de jucători de minifotbal care sunt legitimați în România. Portarul Popa, de meserie avocat, va apăra de data aceasta faima celui mai important client, România. Sălăjenii Gabor și Szeles vin tocmai de la Zalău, loc unde minifotbalul este la el acasă, fiind unul dintre sporturile cu cele mai multe realizări pe plan național. Suceveanul Nicoară va fi, cu siguranță, unul dintre eroii acestui turneu, „șoricelul atacant” fiind cel care a făcut mat mai toate apărările adverse, în cadrul Campionatului Național desfășurat în luna iulie, la Timișoara. De la Consiliul Județean Buzău, echipă care deține titlul național, au fost selectionați atacantul Milan Marius, alături de mijlocașii defensivi Alin Lungu și Romeo Stan. Așteptată de către localnici este evoluția unuia dintre cei mai apreciati minifotbaliști tulceni, Florin Popa.

„Dincolo de atât de așteptata evoluție a echipelor pe teren, noi am organizat competiția în așa fel încât să oferim oaspeților o amintire de neuitat”, ne-a spus Victor Chiriazic, managerul tulcean care a supervizat pregătirile pentru acest campionat. „Vom vizita Delta împreună cu echipele participante, vom avea un program care să permita petrecerea câtorva zile frumoase în România, la gurile Deltei”. Lucru cu atât mai mult de apreciat cu cât minifotbalul se adresează jucătorilor amatori și nu beneficiază, precum alte sporturi, de asistență din partea vreunui for sau chiar a statului. „Pentru noi, în cadrul Federației de Minifotbal, acest eveniment de calibru european vine să confirme faptul că suntem pe drumul cel bun”, conchide Răzvan Burleanu. „Sunt puține sporturi unde România excelează, și suntem mândri să spunem că la ora actuala, zeci de mii de români joacă săptămânal minifotbal în mod organizat, și că finalitatea acestor competiții locale și naționale este, iată, un turneu european unde noi sperăm să aducem un nou trofeu pentru România.”

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×