Lucrurile sunt simple și imposibil de interpretat altfel decât s-au petrecut în realitate: un huligan a intrat duminică pe teren la meciul Petrolul – Steaua și l-a lovit mișelește, pe la spate, cu o armă albă, pe George Galamaz. Pentru agresiunea sa fără precedent în fotbalul românesc, derbedeul a primit mandat de arestare pe 29 de zile, s-a ales cu dosar penal și va răspunde în fața justiției. La câteva secunde după agresiunea comisă asupra lui Galamaz, golanul de care vorbim a fost însă duminică trântit la pământ și lovit cu picioarele în cap de Martinovic și Stanca. Pentru că și-au făcut singuri dreptate, cei doi au fost eliminați de arbitrul Robert Dumitru.
Această a doua parte a poveștii este cu adevărat interesantă, pentru că sancționarea unor steliști a stârnit, ca întotdeauna, o ripostă feroce.
Operațiunea la care asistăm acum, de extragere a lui Martinovic din ghearele regulamentului, întrunește semnele evidente ale unei campanii mediatice organizate. Steaua a aruncat, în această ofensivă continuă și agresivă, o gamă foarte largă de combatanți. „Spărgători de front” – trupele de elită ale oricărei societăți moderne, formatori de opinie, oameni care pot „fura” mintea celorlalți tocmai prin puterea inteligenței lor. Asaltul se dă în timp ce opinia publică e bombardată puternic, permanent, cu declarații de sprijin pentru cei doi jucători culese de la un număr cât mai mare de persoane: patron, coechipieri, antrenori, alți oameni. Scopul final: convingerea tuturor celorlalți că e bine ca legea să nu fie aplicată.
Pestriță e și alcătuirea acestei armate mobilizate pentru a-i salva pe Martinovic și pe Stanca de la pedeapsa legală și, conform regulamentului, meritată. Umăr la umăr combat camarazii sârbului, mercenari, idealiști intrați în vâltoare din convingere, oameni de bună-credință convertiți la Legea Talionului, oportuniști în căutare de ceva (notorietate, popularitate, tiraj sau rating). Plus mulțimea suporterilor interesați să-și vadă favoriții pe teren. Pe mormanul de dovezi mișună puzderie de amatori de detalii. Se caută febril circumstanțe atenuante, se inventează scenarii SF, sunt invocate alte paragrafe de regulament decât cele corespunzătoare cazului în sine.
Și pentru că scopul scuză mijloacele, iar în război e permis orice, prețul plătit pentru a salva doi fotbaliști vinovați de violență contează prea puțin. După asaltul mediatic al acestor zile, Martinovic va scăpa ușor, dar societatea românească nu. La final vom fi cu toții mai nepăsători față de lege, mai violenți și mai radicali. Și convinși că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER