Antrenorul emerit Dan Podeanu este omul din spatele succesului echipei României de spadă și cel care a „crescut” pentru scrima românească una din cele mai bune generații ale sale. Mai are un singur vis pentru a încununa 30 de ani de carieră: aurul la Olimpiada de la Londra.
E anul centenarului scrimei craiovene și în centrul atenției se află omul care i-a marcat existența în ultimii ani. E privit cu admirație de la cei mai mici dintre elevii săi de la Liceul cu program sportiv „Petrache Trișcu” din Craiova până la colegi. Dan Podeanu este antrenorul care se face în mare măsură „vinovat” de creșterea unei generații care a adus multe bucurii românilor în ultimii ani. Trei dintre dublele campioane mondiale la spadă, Ana Maria Brânză, Loredana Iordăchioiu-Dinu și Anca Măroiu, au fost pregătite, încă de pe vremea când erau doar niște copile, la centrul olimpic de spadă de la Craiova.
Colecționarul de medalii
E volubil și pus pe glume. Nu îi place să se laude și își prezintă bilanțul pe ultimii zece ani în doar câteva cuvinte. Cifrele însă dau greutate vorbelor sale. „Se muncește cu generația asta de la 13 ani. Bilanțul o să mi-l fac la pensie, dar în ultimii zece ani avem cam 24 de medalii la Mondiale, Europene, la toate categoriile de vârstă”, spune Dan Podeanu. În medie, lucrează cu fetele de aur cam 1.200 de ore de antrenament pe an. În total, petrece aproape jumătate din fiecare an departe de familie, în săli, în cantonamente sau în deplasări pentru concursuri.
Aurul la Londra și se retrage
La 59 de ani, unul dintre cei mai importanți antrenori olteni se gândește și la retragere. A făcut-o pentru o scurtă perioadă și după Olimpiada de la Beijing, din 2008, dar acum pare decis să nu mai dea înapoi după cea de la Londra, de anul viitor. „Eu m-am mai lăsat după cealaltă olimpiadă. Aveam o doză de mulțumire, iar atunci când simte asta, un antrenor este terminat. Am și eu o vârstă, antrenorul trebuie să lucreze cu sportivul. Fac 60 de ani la anul, sunt cel mai bătrân antrenor din lume. Deja pe fete le întreabă dacă au venit cu bunicul după ele”, glumește Podeanu. Totuși, înainte de a pune capăt unei cariere de 30 de ani, antrenorul emerit ar mai vrea un titlu în palmares, cel olimpic. Spune însă că, în ciuda celor două titluri mondiale, România nu se poate considera favorită la olimpiadă: „Competiția care s-a încheiat e un reper pentru cea care urmează. Nenorocirea e că noi, în spadă, nu suntem Brazilia în fotbal, pentru care locul doi e o tragedie. Speranța e să ajungem atunci la forma în care suntem acum”.
Performanța, înaintea banilor
Succesul deosebit din ultimul deceniu i-a adus și oferte financiare foarte bune din alte țări. Le-a refuzat însă pe toate, de dragul performanței. „Am avut oferte din străinătate, dar acolo mergi pentru bani, iar eu am ales performanța. Am ales să rămân în țară mai sărac, cu aceste efemere diplome. O să rămân cu nostalgia deplasărilor, cu amintirile, cu durerile de spate și de picioare. Satisfacția după acești ani este însă foarte mare”, mai spune Podeanu.
S-a furat…socrul mare
Așa cum se întâmplă când vine vorba de performanță, Podeanu a fost nevoit să facă și sacrificii. Ultimul dintre ele? A plecat la jumătatea nunții propriului fiu, Radu, pentru a ajunge în Catania la Campionatul Mondial. „La nuntă, în loc să se fure mireasa, s-a furat socrul mare. Uneori am senzația că nu merită aceste sacrificii, am regretul că nu am acordat familiei mai multă atenție. M-am trezit cu copiii mari, crescuți de soție”, spune Podeanu.
Fiul i-a urmat cariera Fiul antrenorului emerit craiovean a urmat cariera tatălui său. Radu Podeanu este și el profesor de scrimă la LPS „Petrache Trișcu”, în cadrul căruia funcționează centrul olimpic de spadă. „Eu m-am apucat de antrenorat la 30 de ani. El deja are performanțe la vârsta asta, sunt ani câștigați pentru el. O să fie mult mai aprig”, spune mândru Dan Podeanu. Am nimerit acum o perioadă foarte bună, o maturitate a fetelor, e vârsta adevărată în spadă Dan Podeanu
Cea mai dragă medalie pentru un antrenor este prima. Atunci vezi că exiști ca antrenor Dan Podeanu
Fetele astea sunt deosebite. În finală nu a mai fost vorba doar de dorință de victorie, o parte din medalie e luată cu durere, Ana Brânză nu mai putea să țină arma în mână. A fost sport dus la sacrificiu Dan Podeanu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER