Cornel Dinu nu vede cu ochi buni politica CFR-ului de a aduce o mulțime de străini în lot. „Procurorul” spune că nu este de acord cu arbitri tineri care nu au jucat fotbal. În viziunea lui, „un experiment de birou în instituții bancare în care a fost obișnuit Blatter”.
Este un derby partida cu CFR? E un meci de parcurs, poate în contextul clasamentului poate fi numit derby, dar lupta este deschisă, mai sunt multe meciuri. Va fi o partidă de atitudine și de concentrare.
CFR-ul e o formație schimbată din temelii în această vară… Eu sunt de părere că în Liga I ar trebui limitat numărul străinilor. În primul rând pentru a proteja echipa națională. Și asta este o cauză pentru care am ajuns unde am ajuns. La Cluj poate fi o strategie bună pentru ambițiile celor de acolo, dar în rest este un pericol pentru fotbalul românesc. „Mulți arbitri promovați forțat” Credeți că vor putea repeta performanțele din anii trecuți? Au adus alți jucători, în majoritate tot străini. Nu mi se pare o echipă cu o forță mare de joc. În plus, par vulnerabili în defensivă. Noi trebuie să rămânem atenți și sper ca Liviu și băieții lui să pună în teren câteva manevre care pot crea mari probleme CFR-ului.
Dinamo s-a simțit nedreptățită de arbitri, sunt voci care spun că aceste greșeli au fost intenționate… În acest sezon au fost erori repetate care duc cu gândul la premeditare. De la an la an valoarea arbitrilor noștri a scăzut. În acest moment sunt trei sau maxim patru arbitri cu valoare, care, pe lângă regulament, înțeleg și dinamica fazelor. Mulți au avut o promovare forțată și sunt de părere că strategia gândită de FIFA, cu arbitri tineri care nu au jucat fotbal, este mai mult un experiment de birou în instituții bancare cu care este obișnuit Blatter.
Cum comentați ultimele stenograme apărute în presă? Stenogramele au luat locul bancurilor de pe vremuri. Aceasta este și valoarea lor, de banc, pentru că nu sunt considerate probe, sunt doar indicii și doar unele, coroborate și cu alte probe pe care până acum nu le-am văzut, pot deveni cu adevărat capete de acuzare. Intereseant este că toate acestea, intrate pe mâna instanțelor de judecată după ce au trecut de cercetarea primară a DNA-ului, nu au cunoscut până acum nicio decizie. Au doar amânări ce dau de gândit în ceea ce privește inamovibilitatea și intențiile de decizii reparatorii ale instanțelor de judecată.
Ultima etapă a oferit o întâmplare dură pe stadioanele din România. Vă miră că s-a ajuns până aici? Vina o poartă și unele cluburi, acolo unde membri ai galeriei au devenit factori de decizie și mijloace de manevră în strategia unor conducători care sfidează și această logică a interferenței și a respectului ce trebuie să existe.
Stenogramele sunt bancuri, este vorba de o strategie de povești nefaste care lovește în credibilitatea și așa șubredă a fotbalului nostru. Numirea lui Crăciunescu poate fi un câștig pentru arbitraj Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER