Comisia de Disciplină a luat o decizie aproape istorică. Aceasta a șters sancțiunile primite de Martinovic și Stanca la meciul cu Petrolul, în baza art. 57, alin. 4 din Regulamentul Disciplinar. Membrii comisiei au decis ca Petrolul să joace șase meciuri cu porțile închise și să plătească o amendă de 60.000 lei.
După patru ore de judecată, Florin Gâtejan, vicepreședintele Comisiei de Disciplină, a anunțat că a anulat sancțiunile dictate de Robert Dumitru la meciul Petrolul – Steaua. Acesta acordase cartonașe roșii pentru Martinovic și Stanca în urma acțiunii unui huligan, care îl lovise în prealabil pe Galamaz. Decizia pe care au luat-o cei patru membri ne-a arătat încă o dată cât de prost făcut este regulamentul. Cu o zi înainte de verdict, Gâtejan spunea pentru ProSport că acest caz nu se poate încadra la articolul pe care ieri l-au și menționat în argumentarea deciziei! „Dacă jucătorii au prevenit încăierarea, nu știm. Asta ne spune arbitrul. Dacă se decide că «centralul» a greșit, acesta trebuie să meargă la comisie la CCA. Noi judecăm doar cartonașele roșii. El a decis că cei doi nu au prevenit nicio încăierare și i-a eliminat. Noi asta judecăm”, spunea Gâtejan cu o zi înainte de luarea deciziei.
Sipovic a scăpat O absență de la Comisia de Disciplină a fost cea a jucătorilor judecați. Stanca și Martinovic nu au putut fi prezenți la judecată pentru că Ilie Stan i-a oprit în cantonamentul echipei și au participat la antrenamentul programat la ora 20:00. În schimb, la comisie a venit Enes Sipovic, jucător care în timpul meciului i-a pasat maseurului ploieștenilor un obiect, despre care s-a presupus că a fost obiectul cu care a fost lovit Galamaz. Acesta nu a fost suspendat din lipsă de probe.
Ce spune articolul 57 1. Fapta unei persoane, alta decât jucătorul, de a lovi sau a comite alte violențe care produc vătămarea unei alte persoane se sancționează cu suspendare de la 6 la 12 luni. 2. Încăierarea constă în comiterea de brutalități, loviri și alte violențe în care sunt implicate trei sau mai multe persoane. 3. Participarea la o încăierare se sancționează cu suspendare de la 6 la 8 jocuri, în cazul jucătorilor, și cu interzicerea oricărei activități legate de fotbal de la 6 la 12 luni, în cazul oficialilor. 4. Orice persoană care a încercat să prevină incidentele, să-i apere pe alții sau să-i despartă pe cei implicați în încăierare nu va fi sancționată
JUDECĂ‚TORIE Huliganul ploieștean rămâne după gratii Dragoș Petruț Enache, huliganul care l-a agresat pe Galamaz, va rămâne în arest după ce Tribunalul Prahova a respins, ieri, recursul acestuia la decizia arestării preventive. Ultrasul petrolist le-a cerut judecătorilor să fie judecat în stare de libertate, motivând că regretă fapta și că își dorește să stea alături de familia sa. Avocata huliganului a declarat, totodată, că Enache este o victimă a modului în care mass-media a prezentat cazul său. (Marius GÂRLAȘIU)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER