Oțelul a avut momente bune, în care a jucat un rol important în „Teatrul Viselor”. Oamenii lui Dorinel s-au agățat de acest meci, conștienți fiind că e foarte greu să mai aibă a doua oară ocazia de a călca pe impresionanta arenă. Pentru 90 de minute au uitat de problemele dintre conducători, au uitat de amânările cu plata primelor, au uitat de parcursul teribil de slab din campionat și au ignorat zvonul referitor la iminența plecării antrenorului în Germania, la Duisburg. Au făcut ceea ce ar fi trebuit să facă în toate meciurile. Să se agațe de adversar, să se ia la trântă cu el, indiferent de diferența aprioric incomensurabilă. Ce să avem de pierdut? 0-1, 0-2, chiar și 0-5 ar fi fost un rezultat normal. De ce să nu jucăm și noi fotbal? Cu mijloacele și limitele noastre. A fost plăcut să-i vedem pe români împingând jocul spre poarta lui De Gea și obligându-i pe campionii Angliei să respingă în corner.
Ne-am simțit bine atunci când auzeam că o mână de gălățeni domină fondul sonor pe „Old Trafford”. Intervențiile curate și cinstite ale căpitanului Sergiu Costin, stopurile și pasele lui Neagu, chiar și un umăr la umăr al lui Sârghi la Berbatov au fost clipele de joc care ne-au dat sentimentul că respirăm. Cum spuneam, nu aveam pretenții în ceea ce privește rezultatul. Ne interesa să fim decenți și cu bun-simț fotbalistic. Și am fost. Pe alocuri mai mult decât atât. După evoluția solidă a Oțelului, Rapid, Vaslui și Steaua au obligația să joace și să facă puncte în fața unor adversari teoretic și practic de multe ori mai accesibili.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER