Cristi Borcea (foto) spune că nu se simte amenințat de ceea ce scrie în stenograme. Ba mai mult, el se consideră protejat de cele apărute în actele remise de DNA.
Domnule Borcea, de ce vă spunea Vasile Avram „Excelență” într-una din stenograme? Îmi spunea așa pentru că era un securist. La telefon eram „Excelență” pentru el, iar pe la spate mă executa. Eu i-am cerut să fiu arbitrat corect. Doar atât! Asta reiese și din stenogramele redate de voi. Este vocea unui conducător disperat care a fost furat de arbitri! E ilegal să ceri să fii arbitrat corect? Dinamo, în mandatul lui Avram, a fost cea mai dezavantajată echipă. Tot voi ați scris asta de atâtea ori!
Să rămânem la stenograme. Ce bilețele vă trimiteați cu Avram? În această discuție apare un număr de la clubul Dinamo, acolo unde dumneavoastră aveți biroul… Eu i-am trimis prin șoferul meu prețul șampaniilor. Nici nu a plecat până nu a luat banii și a lăsat chitanța! Asta a vrut să știe. Ce să-i dau eu lui Avram? Păi și atunci când a fost el observator la meciurile noastre eram furați. Îmi aduc aminte de un meci cu Bistrița, în care am avut două penalty-uri neacoradate de Danșa. După acel joc nici nu am mai auzit de el, dar dacă eram eu așa prieten cu Avram, mai apuca să mă fure pe mine Danșa?
V-a cerut Avram să-l înjurați pe Crăciunescu? Ce, eu l-am ascultat pe securistul ăla? Am încredere în organele statului că vor face lumină în acest caz. Sunt și eu curios de ce Dinamo a fost furată trei ani.
În încheiere vă întreb dacă vă e teamă să reveniți în țară. Prostii! Nu este adevărat că nu mă întorc de frică. Păi de ce să nu vin? Repet, pe mine mă ajută ce scrie în stenograme. În plus, nu am fost citat! Dacă s-ar întâmpla asta și nu aș veni, ar însemna că m-aș ascunde! Vă asigur că, dacă voi fi chemat, o să vin. Ce, ar fi prima oară când sunt citat, am atâtea procese! Nu vin, pentru că stau alături de soția mea, care este însărcinată și până acum a mai pierdut două sarcini!
„Care e problema că i-am dat șampanie lui Vasile Avram? Nici n-a vrut s-o primească până nu mi-a dat banii. La sfârșitul lunii vin în România”, Cristi Borcea , președinte Dinamo
„Las acțiunile lui Țiriac sau Patriciu„ Tot ieri, Cristi Borcea a declarat din nou că este dispus să-și cedeze pachetul de acțiuni. Președintele executiv a spus că ar fi de acord să renunțe gratis la procentul său din club, însă numai în cazul în care acesta va fi preluat de Ion Țiriac sau de Dinu Patriciu. „Sunt dinamovist de la 9 ani, aș lăsa echipa, dar trebuie să fiu sigur că ajunge pe mâini bune și nu se va transforma într-o formație mediocră, care să se lupte pentru evitarea retrogradării”, a spus Borcea la Fanatik Show.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER