Centura rămâne acolo unde îi e locul, la Lucian Bute. Asta după un meci de 12 reprize, cu un ritm bun, impus de campionul român. Pentru noi, fiecare noapte albă de sport are ceva din poezia viselor americane din 1994. După meciul nebun de la București din vara acestui an, Lucian Bute s-a întors pe continetul american, de unde ne-a oferit o altă noapte de vis.
A fost frumos la Romexpo, dar trebuie să recunoaștem că tot ceea ce vedem la Quebec e altceva. Se vede și se simte special. Experiența în organizarea unor astfel de evenimente fac dintr-un meci de box cu centura în joc, un spectacol total de lumină și sunet. Fanfară și lasere, costume de gală cu fireturi și majorete în ținute sexy. Următim fiecarte mișcare a campionului român în momentele premergătoare luptei. Totul e pus la punct în cele mai mici detalii și fiecare privire, fiecare mișcare pare îndelung exersată. Body-guarzi care „sparg” mulțimea în drumul spre ring frapează. Doi tipi cu aer intelectual și teribil de eleganți, scrutează pe sub ramele scumpe mulțimea. Lucian rotește privirea concentrat și zâmbește ca un actor. Canadienii redau dialogul mental al celor doi luptători mutând camerele de pe Lucian pe Johnson, care îngână concentrat „Străzile care nu au nume”, melodia de intrare în ring a lui Lucian. Gălățeanul nostru afișează un nou look. Tunsoarea mai scură îi dă un aer mai matur.
Meciul începe abrupt, cu adversarul lui Bute, înfigându-se în podea. Mai degrabă prudent, Johnson acceptă dominarea campionului, dar lasă de la început senzația că nu va fi pradă ușoară . Două pachete de mușchi cu șorturi albe dansează în ring, Vedem mișcări sacadate și pe Lucian răbdător, privind pe după brațele sale și ale adversarului, în așteptarea momentului în care să lovească decisiv. Are suficient de multă experiență încât să nu se arunce orbește, așa că lasă rundele să treacă, sigur pe el, pe resursele sale fizice și pe tactica gândită cu antrenorul său. După cum anunțase, nu caută vreun KO riscant. Vrea victorie, indiferent după câte reprize, și pentru asta împarte lovituri pe care le văd cunoscătorii și pe care le simte adversarul. Dar Old Johnson rezistă. Nu-și arată vârsta, dar își demonstrează valoarea. Cei care s-au grăbit să anticipeze o luptă facilă, subestimându-l pe american mormăie și își amână reluarea somnului. Ceilalți așteaptă finalul și decizia la puncte, temători poate că un pumn norocos ar putea schimba nefericit pentru noi soarta unei partide conduse tractic de român. Nu se întâmplă asta și sărbătătorim o nouă victorie. A zecea! A fost un meci frumos. Cursiv, dinamic, antrenant. A câștigat ca de obicei Lucian. Altfel decât ne obișnuise, dar bucuria a fost la fel de mare și la fel de intensă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER