Cristi Tănase a reușit să înscrie din nou, după „dubla” cu Maccabi Haifa din urmă cu trei zile. Decarul Stelei a reușit cu Chiajna un șut superb de la 25 de metri, lateral stânga, balonul oprindu-se sub bara transversală.
Tănase a stabilit astfel un record personal de când a fost transferat de Steaua de la FC Argeș: a marcat în două meciuri consecutive. De asemenea, mijlocașul are cel mai bun sezon al său, cu 5 goluri marcate până acum în toate competițiile.
În ultimele trei zile, Tănase a marcat trei goluri, cât a înscris în tot sezonul trecut, însă în acest an i-a dat dreptate lui Meme, care spunea după golul cu ȚSKA Sofia că Tănase va înscrie în acest campionat cum n-a mai făcut-o până acum. Înainte de partida cu cei de la Chiajna, Cristi Tănase avea o medie în acest sezon de un gol la 1.039 de minute (11.5 meciuri).
Se pare că secretul formei lui Cristi Tănase stă în regândirea vieții extrasportive, jucătorul având acum un comportament mult mai ordonat de când are o prietenă nouă.
10 goluri în total Cristi Tănase în tricoul Stelei, 5 în campionat, 5 în cupele europene
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER