Campionatul din Rusia s-a încheiat ieri, iar Kuban Krasnodar a reușit să se califice în play-off. Performanța reușită de Petrescu la Kuban e cu atât mai mare cu cât gruparea din Krasnodar e singura care s-a strecurat alături de echipele mari ale Rusiei în play-off-ul pentru titlu și locurile de Europa. Este un sezon intermediar, de 18 luni, cu scopul de a alinia fotbalul din această zonă la calendarul european.
De ieri, după finalizarea a 30 de etape, clasamentul a fost împărțit în jumătate, primele opt echipe urmând să se înfrunte într-un play-off pentru titlu și locuri de EL, celelalte într-un play-out identic, dar pentru evitarea retrogradării. Primele două meciuri din faza play-off-ului se vor juca în săptămânile trei și patru din această lună, apoi campionatul se reia în martie, ultima etapă fiind programată pe 13 mai 2012! Acest lucru l-a deranjat pe Dan Petrescu, care ar fi dorit ca meciurile să se joace doar anul viitor, așa cum era programat inițial. Pentru că vremea este blândă, federația rusă a decis să programeze aceste meciuri în 2011.
„Ar fi fost mai bine să începem în primăvară deoarece acum este o pauză competițională și jucătorii s-ar putea deconecta. În plus, avem și probleme cu cartonașele galbene”, a spus Dan Petrescu pentru site-ul oficial al clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER