Asociața Fotbaliștilor Amatori și Non-amatori a avut astăzi o ședință de lucru, iar tema principală a fost relația dintre jucători și cluburi. Dumitru Costin, președintele AFAN, susține că fotbaliștii n-au parte de respectul cuvenit, însă pot reprezenta o vocea mai puternică dacă se vor uni.
„În etapa următoare jucătorii vor purta banderole albe sub formă de protest. Dacă vor înțelege fotbaliștii din România că numai uniți pot ajunge o forță, se poate ajunge să se boicoteze etapele, deși suntem departe. În primul rând, fotbaliștii trebuie să se îneleagă că se pot ajuta între ei, așa vor reprezenta o forță
Am încercat să plafonăm sancțiunea unui fotbalist la maximul 10% din contract, dar cum n-avem decât un vot în CEx, n-am reușit să obținem decât la 25% din contract”, a declarat Dumitru Costin, completat de Dani Coman: „Fotbaliștii nu sunt respectați de nimeni în România”
În prezent, 25 de fotbaliști au de primit de la fostele sau actualele lor cluburi, iar printre cei mai cunoscuțit sunt Romeo Surdu, Dolha, Stăncioiu sau Maxim. Cei care au obținut o sentință prin care erau declarați liberi de contract, s-au lovit de altă problemă. Președintele Comisiei de Soluționare a Litigiilor a refuzat să le elibereze sentința în scris, astfel că aceștia n-au putut să negocieze cu alte cluburi.
La întrunirea AFAN au participat nume grele din fotbalul românesc, precum Dănciulescu, Marius Niculae, Alexa, Dani Coman, Galamaz, Burcă sau Pena.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER