Cel mai bun pasator din Liga I, Cătălin Munteanu, a dezvăluit care este secretul ce a urcat-o pe Dinamo pe prima poziție a clasamentului. „Cap de Zmeu” a precizat și că dorința sa este ca derby-ul cu Steaua să se dispute pe National Arena, chiar dacă asta nu va oferi garanția că stadionul va fi umplut doar de dinamoviști.
„Unitatea de grup, mai bună decât cea de anul trecut, este cea care ne-a ajutat să obținem rezultate bune în acest start de sezon. Secretul nostru este liniștea. Și Liviu Ciobotariu a contribuit foarte mult la atmosfera bună de la echipă. Noi ne-am dat seama că vrem să continuăm cu el după stagiul de pregătire din Austria. Faptul că am fost considerați outsideri ne-a înrăit.
Fiecare vrea ca echipa lui să joace pe propriul stadion, însă mi-aș dori ca suporterii să vină cât mai mulți pe National Arena. Nu putem să controlăm numărul de spectatori care vor veni acolo, de aceea nu știu cât de mulți dinamoviști vor fi în tribune” a spus Cătălin Munteanu la Ora de ProSport, pe Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER