Marius Niculae, Ionel Dănciulescu și Cătălin Munteanu, dinamoviștii care au inspectat marți gazonul de pe Național Arena, le-au relatat, ieri, colegilor impresiile. „Aluneci ca pe covor”, a fost concluzia. Specialiștii au explicat de ce se întâmplă acest fonomen și susțin că problema nu se va rezolva până când pământul de sub covorul de gazon nu va fi înlocuit.
Dinamoviștii au analizat atent până și problema gazonului, cel care poate pune în dificultate o echipă de posesie, așa cum s-a dovedit a fi în acest sezon trupa lui Ciobotariu. În vizitele făcute la Național Arena, ei s-au consultat cu mai mulți specialiști și au aflat care sunt problemele. „Au venit chiar și oameni care se ocupă de terenurile mai multor echipe de top din Anglia și au spus că acest covor de iarbă adus din Olanda este de cea mai bună calitate. Problema este însă la solul pe care este așezat acest covor. Nu ține apa, astfel că iarba nu poate să se înrădăcineze, să pătrundă prin pământ„, spun oficialii „câinilor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER