„Și Balaci mai făcea de astea…”, a fost declarația amuzant-scandaloasă cu care Mititelu încerca să îl scuze pe Costea cel Mare pentru gesturile sale. Cele două nume (Balaci și Costea) într-o frază în care se induce comparația nu au ce căuta. Balaci e prea mare pentru a-l amesteca în astfel de nebunii, ca acelea pe care le citim despre comportamentul fraților care, după ce au fost acuzați că au distrus vestiarul Craiovei, s-au apucat să facă același lucru și la Steaua.
Din ce în ce mai mulți rebeli fără cauză în fotbalul românesc și din ce în ce mai evidentă nevoia unei politici coerente pe axa patron-antrenor. Sunt sigur că Ilie Stan l-ar zbura pe fratele cu poreclă de profil, dacă nu ar exista interesul lui Becali de a-și recupera cumva investiția făcută, chiar și cu prețul dinamitării relației din vestiar.
Zilele acestea, Dan Petrescu a revenit pentru o scurtă perioadă în țară, pentru a se încărca înaintea startului pe care Kuban îl va lua într-un play-off la care nimeni nu îndrăznea să spere. Sunt convins că, dacă el ar fi fost antrenor azi la Steaua, astfel de episoade și multe altele nu ar fi avut loc. Tot ceea ce a construit cel mai valoros antrenor român al momentului s-a bazat pe o disciplină fără fisură, dublată de personalitatea lui incontestabilă. Petrescu ar trebui clonat și pus pe băncile mai multor formații, iar originalul instalat ieri la națională. E genul de antrenor capabil să miște lucrurile și să-i educe pe oamenii din fotbalul românesc, dar, din păcate (pentru noi, în acest context), scrie istorie în Rusia, la Krasnodar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER