Cazul celor doi jucători suspendați pentru 2 ani, de către Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor, la cererea clubului Astra se va afla astăzi, la punctul „Diverse” pe ordinea de zi a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal!
Cel puțin așa susține tatăl și totodată reprezentantul legal al fotbaliștilor, Teodor Oprea, care a înaintat un memoriul forului suprem, prin care solicită revizuirea suspendării, invocând, așa cum v-am prezentat anterior, „falsul în actele de transfer”. Oprea Vivian Ionuț și Oprea Vivian-George, cei doi jucători care au terminat junioratul la Astra, nu au acum drept de joc, conform hotărârii CNSL, care i-a suspendat doi ani, reprezentantul legal al acestora solicitând și despăgubiri financiare clubului patronat de Ioan Niculae, precum și sancțiuni împotriva unora dintre oficialii grupării Astra! În paralel, Teodor Oprea susține că este în derulare și o anchetă a organelor abilitate, în urma reclamației făcute de domnia sa, prin care acuză „falsificarea transferurilor celor doi jucători”. „Piesa de rezistență” a memoriului depus la Comitetul Executiv este o adresa oficială din partea SC FC Petrolul SA, în care se confirmă că cei doi juniori, la aceea dată (transferul este acordat de Petrolul în 2007), au fost transferați către CSM Ploiești (reprezentat de Gheorghe Pană) și nu către CSM FC Ploiești, entitate devenită apoi Astra Ploiești! „Transferurile sunt lovite de nulitate! Solicit inclusiv înființarea unei Comisii în FRF, specializată în verificarea și validarea actelor folosite de către cluburi, care, în destule cazuri sunt false, incomplete și apar astfel de probleme. Nu voi renunța la această cauză, atât în instanțele fotbalistice cât și în civil!” – anunță tatăl gemenilor Oprea, care este optimist în privința memoriului depus la Comitetul Executiv.
Și Petrolul așteaptă ședința
Tot în Comitetul Executiv de astăzi, Petrolul speră să obțină o decizie prin care să se aprobe ca, la meciurile „fără spectatori”, în urma unor decizii ale comisiilor abilitate, să se permită, în viitor, accesul femeilor, precum și al copiilor până în 12 ani! Chiar dacă se va vota o asemenea hotărâre, ea nu va putea fi aplicată la partida de mâine, cu FCM Tg. Mureș, pe care petroliștii o vor disputa „cu porțile închise”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER