Clubul Manchester City, primul loc în clasamentul Premier League, a anunțat pierderi de 194,9 milioane de lire sterline (227,1 milioane de euro) în exercițiul financiar 2010-2011, acestea fiind cele mai mari înregistrate vreodată de o grupare engleză.
Aceste pierderi se explică prin investițiile masive efectuate din 2008 de proprietarul clubului, șeicul Mansour, miliardar și membru al familiei princiare din Abu Dhabi, mai ales în ceea ce privește transferurile (peste 300 de milioane de euro) și dezvoltarea infrastructurii (baza de pregătire, centrul de formare al clubului).
„Aceste pierderi, care erau prevăzute în momentul în care s-a decis accelerarea strategiei de investiții, nu se vor repeta la acest nivel, în viitor„, a declarat Graham Wallace, directorul general al clubului.
Manchester City anunță, pe de altă parte, că cifra de afaceri a atins suma de 153,2 milioane de lire sterline (178,5 milioane de euro), depășind pentru prima dată pragul de 150 milioane de lire sterline, grație, în principal, unei creșteri cu 27,4 la sută a sumelor obținute din drepturile de televizare, până la 80,2 milioane de euro, și cu 49,7 la sută a veniturilor comerciale, până la 56,5 milioane de euro.
Echipa Manchester City, la care este legitimat portarul Costel Pantilimon, ocupă primul în clasamentul campionatului Angliei, cu 31 de puncte, după 11 etape, fiind urmată de Manchester United (26 puncte) și Newcastle (25 puncte).
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER