Mama lui Cristi Neamțu, fost jucător al Universității Craiova, a trimis o scrisoare către FRF. Cu aproape zece ani în urmă, Cristian Neamțu deceda pe un teren de fotbal din Cipru. Memoria sa a rămas vie, așa cum rezultă din scrisoare, doar pentru familia sa. Alte persoane, însă, doar pozează în justițiari sau martiri. Și atât.
Filmul tragediei
Pe 12 februarie 2002, Universitatea Craiova a ajuns în Cipru pentru cantonamentul dinaintea startului returului. Două zile mai târziu, la sfârșitul antrenamentului, Cristi Neamțu s-a ciocnit într-un duel la minge cu Marius Șuleap, intrând imediat în comă profundă. A fost transportat de urgență la un spital din Nicosia, unde a fost diagnosticat cu fractură de mandibulă și hemoragie cranio-cerebrală. Pe 20 februarie, la ora 10:20 dimineața, inima lui Neamțu a încetat să mai bată. A fost îngropat în cimitirul Sineasca din Bănie, lângă el fiind înmormântată o fostă glorie a Craiovei Maxima, Zoltan Crișan. Cristi Neamțu apucase să joace doar două partide în Liga I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER