Singurul lucru pe care și-l reproșează Sorin Țerbea este faptul că i-a pus la dipoziție elicopterul lui Vasile Avram. Omul de afaceri din Târgu Mureș devine misterios atunci când vorbește despre anchetele începute în ultimele luni de către DNA: „Astea sunt doar așa…”
Domnule Țerbea, care este poziția dumneavoastră despre cele întâmplate în ultimele două luni? Eu sunt inculpat și nu pot decât să constat. Nu pot să am nicio poziție. Vom vedea ce se va întâmpla după ce vor fi audiați și martorii. Pot să spun însă că, din cei 33 de martori din dosar, pe 23-24 dintre ei nu îi cunosc. Ce pot să spună ei despre mine dacă nu ne cunoaștem?
Ce probe vi s-au prezentat? Am stat 57 de zile în arest pe motiv că sunt dovezi temeinice că aș fi dat mită 19.000 de euro. Nu sunt probe însă pentru acești bani. Nu există nici flagrant, nici altă dovadă! Sunt probe doar pentru 25.000 de euro pentru o tranzacție cu o firmă din Germania.
Ce relație aveați cu Vasile Avram? Suntem colegi în Comitetul Executiv de doi ani. Sunt reprezentantul cluburilor de futsal și am ajuns acolo prin vot. S-a legat o prietenie de atâta vreme, vă dați seama… „Dacă împrumuți mașina unui prieten,e mită?”
Ați recunoscut doar că i-ați oferit elicopterul, din ce a spus avocatul dumneavoastră … Așa este. M-a rugat omul să îl ajut și am făcut-o. Elicopterul era la Brașov și l-am trimis după el. Dacă însă eu sunt prieten cu dumneavoastră și îmi cereți să vă împrumut elicopterul sau mașina înseamnă că este mită? Ce poți să spui dacă a fost învinuit recepționerul sau pilotul? Eu am stat la masă cu Avram, am fost la el acasă, am fost la nunta fiului său. Dacă voiam să-i dau mită, îi dădeam eu, nu prin Georgescu sau Popescu.
Ce relație aveți cu FCM Târgu Mureș? Nicio relație. Am fost doar mai mult decât un simplu suporter. Nu sunt membru în conducere sau sponsor. Sunt prieten cu primarul și cu viceprimarul. Atât! O să vă întreb și de stenograme. Toată lumea se întreba ce înseamnă „Gyuri”, numele care apare în conversația cu Vasile Avram… El avea atunci nunta băiatului și cineva de la Timișoara trebuia să-i rezolve niște vin de Recaș, dar n-a mai putut. Atunci m-a sunat pe mine și m-a rugat să-l rezolv cu vinul. El îmi spunea mie: „Băi, ungure!”. Eu i-am zis că dacă mă mai face ungur, i-l trimit pe „Gyuri” cu vinul. Asta însemna, era o glumă. Poți să interpretezi că înseamnă 1.000 de euro, dar adevărul este altul. „L-am sunat pe Mircea Sandu!”
Într-o altă convorbire, cu Claudiu Maior, acesta vă cere să urgentați legitimarea lui Subotic. L-ați sunat pe Mircea Sandu? Da. Mi-a spus că a luat un jucător și că, dacă merg la Comitetul Executiv, să vorbesc cu Mircea Sandu. L-am sunat, dar mi-a spus că el n-are ce să facă, fiindcă de legitimări se ocupă domnul Stângaciu. L-am sunat și pe Stângaciu, care mi-a spus așa: „Sorine, nu te pot ajuta. Nu se poate mai repede”.
Într-o altă discuție telefonică, Maior vă cerea să schimbați raportul de joc al meciului FCM – Astra, pentru ca terenul să nu fie suspendat. Nu mi-a cerut să schimb raportul. Mi-a spus doar să mă interesez ce scrie, să nu cumva să ne dea suspendare.
Obișnuiați să-l sunați pe Valeriu Ioniță pentru a afla ce arbitri sunt delegați la meciurile FCM-ului? L-am sunat, pentru că eram curios cine este arbitru, iar Claudiu Maior spunea mereu că toți arbitrii ne fură.
„Am greșit că i-am dat elicopterul”
Spuneți că aceste convorbiri nu vă incriminează… Eu primesc 300 de telefoane pe zi și știam că îmi sunt ascultate. Dintre acestea mi s-au reținut ca probe doar nouă dintre ele. Interceptările sunt probe, dar când sunt coroborate cu alte dovezi directe. Aici însă nu există probe materiale. Am fost acuzat că am dat mită cu un scop: ca Târgu Mureș să câștige. Echipa e însă aproape pe ultimul loc! Apoi mi s-a spus că am dat bani pentru ca FCM să nu câștige. De ce nu a depus nicio echipă contestație? Eu vin cu lucruri concrete. Credeți că ați fost scos țap ispășitor? Se spunea când ne-au arestat că o să cadă multe capete mari. Vă spun eu că n-o să cadă niciun cap. Nici în acest dosar, nici în cel cu retrogradarea Craiovei. Astea sunt doar așa… Ce vină aveți în cazul de față, în care sunteți anchetat? Am greșit când i-am dat elicopterul. Sunt de vină că i-am dat elicopterul fără chitanță.
„M-a rugat să-l rezolv cu vinul. El îmi spunea: «Băi, ungure!». Eu i-am zis că dacă mă mai face ungur, i-l trimit pe «Gyuri» cu vinul”, Sorin Țerbea, membru în CEx
„Interceptările sunt probe doar atunci când sunt coroborate cu alte probe directe”, Sorin Țerbea, membru în CEx
„Dacă voiam să-i dau mită, îi dădeam eu, nu prin Georgescu sau Popescu”, Sorin Țerbea, membru în CEx
„Vă spun eu că n-o să cadă niciun cap. Nici în acest dosar, nici în cel cu retrogradarea Craiovei”, Sorin Țerbea, membru în CEx
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER