Legătura dintre Mircea Sandu și Jean Pădureanu este mult mai profundă și mai tenebroasă decât lasă să se întrevadă recenta anchetă a DNA privind presupusul împrumut acordat de șeful FRF președintelui de la Gloria Bistrița. Povestea își are originile încă din primele luni de după Revoluție, iar firele păienjenișului coboară în profunzimile sistemului care a dus, în doar două decenii, la ruinarea completă a fotbalului românesc. Fără Pădureanu, Halagian, Ianul și alții ca ei, Mircea Sandu n-ar fi preluat puterea. Fără Mircea Sandu, „Cooperativa” și „impresarii” n-ar fi putut parazita fotbalul și drena din sistem sume fabuloase. Citiți alături, în interviul cu Mircea Pascu, fostul șef al FRF schimbat abuziv în august 1990, o poveste despre fraude, presiuni politice, interese oculte și o miză concretă: mulți, foarte mulți bani.
Domnule Mircea Pascu, anul 1990 a fost decisiv pentru destinul ulterior al fotbalului românesc. Acum e greu de crezut că în primele zile de după Revoluție era altcineva la conducerea federației decât eternul Mircea Sandu…În ’89 eram vicepreședinte la FRF. Vicepreședinte salariat. Răspundeam de întreaga activitate. Federația avea și un președinte de onoare, pe Mircea Angelescu, care răspundea în plan politic în fața partidului. Angelescu nu semna acte.
Ce relații aveați cu el? Am avut relații corecte până la un moment dat. În 12 decembrie 1989, delegația României plecată la Roma pentru tragerea la sorți a grupelor de la Mondialul din 1990 a fost condusă de Angelescu. Pe mine m-au trimis la Moscova, la o întâlnire a federațiilor comuniste…
Dacă dumneavoastră erați, de fapt, conducătorul federației, de ce s-a procedat așa? Eu ar fi trebuit să merg la Roma, pentru că răspundeam de relațiile internaționale, eram membru FIFA și UEFA, pe mine mă cunoșteau toți acolo… În fine. La Roma, delegației României i s-au dat 250.000 de franci elvețieni de la FIFA. Reprezentau un avans pentru participarea la Cupa Mondială.
Apoi? A venit Revoluția. Angelescu, abia numit ministru al Sporturilor, nu anunțase despre banii de la Roma. Pe 27 decembrie am primit un telefon de la FIFA, mi se cerea să confirmăm că am luat banii. Eu habar n-aveam despre ce vorbeau ăia! M-am dus și l-am întrebat pe Angelescu. Mi-a răspuns că nu mă privește problema asta, că banii nu trebuie să ajungă la Ceaușescu… Ce treabă avea Ceaușescu, mort din 24 decembrie, cu toată povestea? Niciuna! Asta a fost explicația pe care a găsit-o atunci, pe loc, pentru faptul că, după atâtea zile, nu anunțase pe nimeni despre încasarea banilor.
„Mircea Sandu nu făcea nimic” Mai departe? În 4 ianuarie 1990, Angelescu și Dinu – ultimul, proaspăt numit ministru adjunct al Sporturilor – mi-au comunicat că nu mai sunt vicepreședinte al federației. Asta, deși n-aveau nicio bază legală să mă schimbe, pentru că eu fusesem ales de membrii electori într‑o Adunare Generală a FRF. Mi-au spus că sunt la dispoziția ministerului… În același mod l-au îndepărtat și pe Dan Matei, secretarul general al FRF. În locul său l-au pus pe Mircea Sandu, care până atunci fusese responsabil de sectorul pentru copii.
Mircea Sandu se remarcase cu ceva? Nu…
Ce inițiative avusese ca șef la copii și juniori? Nu făcea nimic. Îi mai spuneam eu: „Pune și tu mâna și mai scrie un raport!…”. N-avea nicio contribuție.
E un paradox: Mircea Sandu, venit de la copii și juniori, a dus la dezastru fotbalul românesc, neglijând tocmai acest sector timp de 20 de ani… Cât a stat pe funcția aceea n-a făcut absolut nimic. Nu știa… Când am plecat eu de la federație, România avea 175.000 de jucători legitimați. Nu era mult, dar era o anumită bază care acoperea tot teritoriul. Acum abia mai sunt vreo 80.000 și multe regiuni au dispărut cu desăvârșire din fotbal. Reușisem să ajungem la doi juniori pentru fiecare senior. Acum e invers!
Destituit de oamenii lui Iliescu
Să revenim… Mircea Sandu a fost numit secretar general al FRF de către ministrul Mircea Angelescu.
Angelescu, ministru în Guvernul FSN al lui Ion Iliescu… …Între timp, Angelescu m-a chemat să mă numească secretar general la federația de tenis, cu care eu aveam unele legături. Am refuzat: „Am lucrat 20 de ani în fotbal, rămân aici!”.
Ce a urmat? S-au declanșat primele alegeri libere la fotbal, pe 13 februarie 1990. Am candidat și am câștigat detașat, cu 260 de voturi, contra lui Andrei Rădulescu, fost președinte al federației la începutul anilor 80 și susținut de ministrul Angelescu. Rădulescu a luat doar vreo 24 de voturi. Pe atunci erau cam 300 de electori la FRF.
Victorie zdrobitoare. Erați cunoscut… Când am fost adus la FRF de la Corvinul, România era pe locul 27 din 36 posibile în Europa. Eu am venit la federație pe locul lui Ștefan Covaci. Aveam sarcina precisă de a ridica performanțele. În opt ani, România a urcat pe locul 7 în Europa, iar echipele de club au început să se califice în fazele superioare ale cupelor continentale. În plus, Gabor a fost ales cel mai bun fotbalist al Mondialelor de juniori, în 1983. Performanță unică în fotbalul românesc, care de foarte mult timp nici măcar nu se mai califică la competiția asta.
Dar după Revoluție… Aceste obiective fixate acum de conducerea FRF, calificarea la turneele finale, consider că nici nu pot fi obiective, ci obligații! Cum să-ți propui să te califici și să nu reușești nici măcar atâta lucru, când la turneele finale se califică 24 și 32 de echipe? Faceți comparația! Noi ne-am calificat la Euro 1984 din grupă cu Italia, campioana mondială en-titre, când la turneul final participau opt echipe! Acum, bugetele pe care le au la dispoziție sunt de peste 1.000 de ori mai mari decât ce aveam noi.
„Bugetul FRF pe un an era de 36.000 de dolari”
Vremurile s-au schimbat față de acea perioadă… Dar s-au schimbat doar în România? Numai noi ne-am confruntat cu schimbările astea? N-au absolut niciun motiv pentru a justifica dezastrul în care am ajuns. Domnule, au o sută de oameni la FRF pentru un calendar la jumătate din cel pe care-l aveam noi!
Atunci câți erați? Noi eram la federație 14 salariați. În 1986 am avut un buget total de 36.000 de dolari, atunci a fost apogeul, cel mai mare buget de dinainte de Revoluție.
Au dispărut 500.000 de mărci și 260.000 de dolari
Să revenim la alegerile din februarie 1990… Am câștigat. Prima mea întrebare a fost: unde-s banii de la amicalele pe care România le susținuse de la începutul anului? În ianuarie, România a disputat niște meciuri la Marsilia (n.r. – 1-2 cu Marseille), Pisa (n.r. – 0-3 cu Pisa) și München (n.r. – 1-2 cu Bayern). Aflasem că onorariul fusese, la München, de 500.000 de mărci germane, la Marsilia – 200.000 de dolari, iar la Pisa – 60.000 de dolari. Ulterior, la Marsilia a fost și un proces și s-a vorbit despre acești bani… Despre rețeta de la München îmi spusese chiar Beckenbauer, fusesem acolo și văzusem documentele…
Ce v-au răspuns? N-am primit nici astăzi, după 21 de ani, niciun răspuns.
Cine trebuia să vă răspundă? L-am întrebat pe Cornel Dinu, în acel moment ministru adjunct și care fusese șeful delegației la acele acțiuni.
Cine a luat banii aceia? Nu pot spune decât când am dovezi. Dar eu am susținut mereu că, în România, corupția a început întotdeauna cu corupția din fotbal…
Să revenim. Deci ați fost ales președinte al FRF. Am pregătit campania pentru Cupa Mondială din Italia, unde grupa era foarte grea, cu URSS, Camerun și Argentina. Pe ei îi deranja teribil că au pierdut alegerile. Cum nu aveau niciun alt argument de ordin profesional, moral sau sportiv, au obiectat că fusesem conducător al federației în perioada comunistă. Dar cine ridica problema asta? Cornel Dinu era ofițer la Ministerul de Interne, iar Mircea Angelescu – activist, membru de partid! E ridicol: oamenii ăștia au descoperit subit, după Revoluție, că se trăgeau din familii cu simpatii țărăniste! În schimb, eu chiar avusesem un trecut greu. Fusesem deportat în copilărie, împreună cu toată familia, apoi făcusem armata la detașamentele de muncă forțată…
Ce s-a întâmplat mai departe? Ei sperau să nu obțin rezultate. Dar la Mondiale am avut o participare mai bună ca oricând. Urma să primim un milion de dolari de la FIFA pentru cele patru partide disputate. Milionul ăsta, dacă ajungea pe mâna mea, lua o destinație în interesul fotbalului românesc.
Și cum ați fost îndepărtat? Și atunci, în ciuda faptului că fusesem ales pe patru-șase ani, așa prevedea statutul pe atunci, au declanșat o altă Adunare Generală a FRF ilegală, prin ministrul Cornel Dinu. Această ședință putea fi pornită doar de FRF în niște condiții speciale… Fie de președintele federației, fie de Biroul Federal, din motive foarte importante. Dar acea adunare generală din luna august 1990 a fost convocată de ministru. Tot ministrul a selectat 100 de electori și le-a cerut cluburilor să susțină în scris candidaturile. Pe mine m-au propus Jiul, Corvinul și Timișoara. Au fost doi candidați: Pascu și Angelescu, care tocmai fusese eliberat din funcția de ministru.
„Cooperativa a schimbat regulile alegerilor după vot!”
Și? 96 de oameni au participat la acele alegeri. 50 au votat pentru Pascu, 46 – pentru Angelescu. Eram câștigător clar. După anunțarea rezultatelor, Cooperativa – adică Jean Pădureanu, Vasile Ianul, Mac Popescu – a cerut ca voturile să nu mai fie egale, conform statutului, ci echipele de Divizia A să primească, fiecare, trei voturi!
Cum, au cerut asta după ce s-a votat? Da, după! Eu am contestat, dar fără șanse de reușită, pentru că ședința era condusă ilegal de Cornel Dinu. Politicul controla tot… Am reclamat că nu s-a supus la vot cererea Cooperativei. Nu m-au băgat în seamă. Până la urmă s-au dat doar două voturi pentru fiecare dintre cluburile de Divizia A. Chiar și așa câștigam, dar în nebunia aceea, cele trei cluburi care mă propuseseră ca președinte, Jiul, Corvinul și Timișoara, au fost trecute la Angelescu! Cum ați reacționat? Am luat atitudine. Eram membru FIFA și UEFA, i-am amenințat că-i reclam. Mi-au răspuns că a fost o revoluție în țara asta… Asta era în august, înainte de venirea banilor de la FIFA.
Am consultat presa vremii. Multe publicații n-au scris niciun cuvânt despre scandal. A fost o campanie susținută de presă, au participat oameni la care nu m-aș fi așteptat să facă una ca asta. Căbulea, Bocioacă, Horia Alexandrescu au avut o atitudine pe care nu pot să o calific…
Cum s-a sfârșit acea poveste? În timpul ședinței am întrebat pe ce funcție a fost ales Angelescu. Mi s-a răspuns că președinte. Bine, președinte, dar ce fel? Eu știam că el are și catedră la facultate, nu era acceptat să fie salariat în două părți. Așa că ei au spus că e onorific. Atunci am contestat alegerile, pentru că nu se putea vota pentru un președinte onorific. Mi s-a răspuns că nu mai am calitatea de membru al Adunării Generale! Știau că la alegerile pentru președinte salariat aș fi câștigat detașat… L-au numit direct pe Mircea Sandu președinte executiv. Deci Mircea Sandu nu a devenit președinte fiind votat de membrii fotbalului românesc, ci a fost numit! În acel haos general s-a ridicat în picioare Koller, de la Baia Mare, și a cerut și un reprezentant al națiunilor conlocuitoare în conducerea FRF. L-au pus pe Kassai. Așa a luat ființă această federație care conduce și acum fotbalul românesc!
„Angelescu și Dinu erau prieteni cu Iliescu” Ați reclamat? Am contestat la FIFA. În septembrie, forul mondial a cerut explicații la București. Cum au stins, până la urmă, problemele cu FIFA? Au ținut o nouă adunare generală în ianuarie 1991, în care au înființat o nouă federație cu 14 membri fondatori, între care se număra și femeia de serviciu, cu 10 semnături false pe acel tabel… A fost o altă greșeală. Nu s-a făcut niciun transfer de pe vechea federație pe cea nouă. Niciun proces verbal, niciun inventar, nimic! Era vorba de foarte multe bunuri mobile și imobile care ar fi trebuit predate…
De ce n-ați contestat în instanță? N-aveam nicio șansă. Erau susținuți politic.
Politic în 1990? Oho! Totul era politic… Am văzut ce greutate am avut să dovedesc un adevăr clar ca lumina zilei, pentru că am avut un proces cu ei după ce în Italia au făcut decontul printr-o firmă belgiană… Angelescu și Dinu erau prieteni cu Iliescu. Nu aveam nicio șansă. Păi, primeam telefoane acasă în miez de noapte, amenințări cu moartea… În România n-a fost nicio revoluție, a fost o lovitură de stat, era clar cine trebuia să vină la putere.
Reparații pe sume enorme și deconturi fictive Deci s-a schimbat conducerea FRF… Și au început… Reparațiile la noul sediu, de la Hotel Parc, s-au făcut de către firma lui Mircea Angelescu, pe niște sume enorme… Deconturile de la Mondiale ar fi trebuit să le semnez eu, pentru că eu am fost conducătorul delegației. Nu le-am văzut niciodată. De 21 de ani le cer. S-au plătit sume enorme ca decont pentru spălarea echipamentului, când noi îl spălasem gratis… S-au decontat sume colosale pentru protocol, fără să fi avut așa ceva. Nu știu în ce condiții a fost acceptată această federație de FIFA. Instituția era angajată pe proces verbal din ianuarie 1991, nu din august 1990. Există un gol de câteva luni între aceste două date care nu poate fi explicat în niciun fel.
Ce interes a avut politicul în această afacere? Întrebați-l pe Iliescu, nu pe mine.
Cu Petre Roman, premierul de atunci, ați vorbit? O singură dată, înainte de Mondiale. Șapte minute am discutat cu el. Dinu nu reușea să-i explice de ce trebuie să motivăm financiar echipa la Mondiale. L-am lămurit eu. Altceva n-ați discutat? Nu. Dinu și Angelescu vorbeau cu ei… Domnule, trebuie să știe lumea că atunci a dispărut o federație! Bunurile… Unde-s istoricul, rezultatele? S-au făcut tot felul de falsuri. Revenind la momentul Adunării Generale din august 1990, ce au spus votanții? Au protestat, dar n-a contat. A fost un grup de presiune… Traian Tomescu, Florin Halagian… Nu erau mulți, dar aveau gura mare. Și îi intimidau pe ceilalți. Traian Tomescu se înscrisese la liberali, Halagian venea de la Dinamo… Miza erau banii din Italia. Și nu numai. Apăruseră tot felul de impresari, erau interese mari. În primii ani de după 1990 s-au făcut vreo 3.000 de transferuri din România în străinătate. Iar primul executat sub control absolut, cu sumă reală, a fost cel al lui Hagi de la Steaua la Real Madrid. Atunci s-a făcut public, în conferință de presă, cu reprezentanții cluburilor, s-a semnat oficial. Restul…
Îi mai spuneam eu lui Mircea Sandu: «Pune și tu mâna și mai scrie un raport!..». Răspundea de juniori, dar n-avea nicio contribuție Mircea Pascu, fost șef al FRF
36 de milioane de euro este bugetul pe 2011 al FRF
36 de mii de dolari a fost bugetul FRF în anul 1986
Nu eu l-am schimbat pe Pascu, el câștigase deja postul de președinte onorific și a fost fraier, pentru că, dacă rămânea să candideze cu Mircea Sandu, ar fi câștigat Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo
Nu aveam nicio șansă în instanță. Păi, primeam telefoane acasă în miez de noapte, amenințări cu moartea… În România n-a fost nicio revoluție, a fost o lovitură de stat Mircea Pascu, fost șef al FRF
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER