Spania conduce fotbalul european și mondial în ultimii ani, jocul ibericilor atât la nivel de echipă națională, cât și la nivel de echipe de club fiind unul încântător care atrage mii de suporteri din întreaga lume.
Unul dintre cei responsabili pentru ascensiunea fotbalului spaniol este Eduardo Valcárcel, directorul Școlii Federala de Fotbal din cadrul Federației Spaniole.
Eduardo Valcárcel are în grijă peste 800 de copii care urmează cursurile acestei școli și coordonează activitatea antrenorilor, fizioterapeuților și a întregului staff a cărui singur obiectiv este acela de „a crea” noi vedete pentru echipele din Primera și pentru echipa națională.
Până aici nimic neobișnuit, doar că Eduardo Valcárcel conduce practic tot sectorul juvenil din Spania fără să fi jucat vreodată fotbal, fără să fi avut vreodată posibilitatea să dea cu piciorul în minge așa cum o fac puștii pe care îi antrenează. Valcárcel a suferit un accident oribil pe când avea doar un an și 6 luni, accident în urma căruia și-a pierdut piciorul stâng. Un camion l-a călcat în satul său natal, iar pentru a-i salva viața medicii au decis să-i amputeze piciorul. A supraviețuit accidentului, a suferit mai mult de 20 de operații până în acest moment, se deplasează cu ajutorul cârjelor, dar nu și-a pierdut pasiunea pentru fotbal.
Cum nu putea juca fotbal din pricina handicapului, Valcárcel a realizat imediat că singura sa șansă de a rămâne alături de sportul iubit este aceea de a deveni antrenor. La frageda vârstă de 14 ani și-a îndeplinit acest vis și a luat pentru prima dată loc pe bancă. Mai târziu, a devenit prima persoană cu handicap care reușește să câștige titlul național în Spania, ca antrenor.
sursa video: marca.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER