Mircea Lucescu este considerat de mulți (mai puțin Mm Stoica) cel mai valoros antrenor român și unul dintre antrenorii de top ai lumii. Trecut prin Italia, pe la Inter și Brescia, campion în România, Turcia și Ucraina, câștigător al Cupei UEFA cu ucrainienii, Mircea Lucescu a fost eliminat în acest sezon încă din faza grupelor Champions League.
Mircea Lucescu are parte însă și de o consolare. Americanii de la ESPN îl includ într-un top al celor mai titrați antrenori ai lumii.
Il Luce este peste cei mai în vogă tehniciani ai momentului, Guardiola și Mourinho, dar sub celebrul Alex Feguson.
Lucescu are în palmares două campionate în România, două în Turcia, cinci în Ucraina, câte trei cupe naționale în România și Ucraina, o Supercupă a Turciei, trei Supercupe ale Ucrainei, o Cupa UEFA și o Supercupa a Europei.
Alex Ferguson conduce clasamentul antrenorilor cu cele mai multe trofee în palmares, 47. Scoțianul este urmat de Wille Maley, Bill Struth, care au făcut istorie în Scoția, dar și de leganda Giovanni Trapattoni.
Bobby Robson, Mario Zagallo, legendarul Bill Shankly, Capello sau Sacchi sunt sub antrenorul lui Șahtior
Mourinho are 18 trofee în palmares, în timp ce Guardiola se mândrește cu doar 12.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER