Decizia LPF de a programa Dinamo – Steaua luni, 5 decembrie, i-a nemulțumit inițial pe „câini”, dar istoria e totuși de partea roș-albilor. Echipa din „Ștefan cel Mare” a mai jucat de patru ori cu rivala roș-albastră în prima zi a săptămânii și a câștigat toate cele patru dispute. Mai mult, în cele două confruntări derulate „acasă” lunea, Dinamo a marcat nouă goluri.
„Câinii” voiau să profite de oboseala pe care steliștii o vor resimți în urma duelului cu Schalke de joi, astfel că a făcut presiuni în direcțiile LPF și Digi Sport, televiziunea care va transmite Dinamo – Steaua, pentru a programa derby‑ul duminică. În cele din urmă, argumentele roș-albaștrilor au primat, astfel că meciul a fost programat abia luni, 5 decembrie, lucru care poate să avantajeze totuși echipa lui Ciobotariu.
Cele două rivale s-au mai întâlnit de patru ori în prima zi a săptămânii. De două ori, derby-urile s-au disputat în „Ștefan cel Mare”, iar Dinamo a învins clar: 6-2 în 1951 și 3-2 în 1963. Duelurile din Ghencea au fost și ele tranșate tot de roș-albi: 1-0 atât în 1962, cât și anul acesta, de Paște, prin golul cu capul al lui Torje. Astfel, din patru „războaie” duse lunea, Dinamo a câștigat tot atâtea, detaliu care pentru superstițioșii din lotul lui Ciobotariu poate avea o importanță mare.
64 de derby-uri între Dinamo și Steaua s-au jucat duminica, cele mai multe
Statistică: Răzvan TOMA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER