De-a lungul timpului am discutat cu tot felul de oameni de fotbal care ne acuzau pe noi, ziariștii, că facem jocurile unora sau altora, destabilizând atmosfera în zilele premergătoare unor meciuri importante. Acum, MM Stoica, unul dintre cei care atunci când era direct implicat vedea scenarii la tot pasul, a spus, după ce a învolburat apele la Steaua, ceva de genul: „De-aia nu vor juca fotbaliștii, că îmi exprim eu opiniile”.
Aceasta este una dintre marile hibe a ceea ce se întâmplă la noi. Inconstanța și schimbarea felului de a gândi și a te exprima în funcție de interesele de moment. Am spus întotdeauna că Mihai Stoica a fost cel mai bun manager pe care l-a avut Steaua (în tandem cu antrenori de calibru), la fel cum cred cu tărie că, atunci când nu este implicat, este un adversar mai de temut decât mulți „inamici” declarați. Și exemplul acesta poate fi regăsit și în relațiile altor conducători cu diverse echipe.
Dincolo de toate mizele noastre mici – amuzantă și schimbarea tacticii de către cuplul Sandu-Dragomir, care, mai nou, spun la unison că la anul pleacă, sperând că astfel vor ieși din „cătare” -, merită pomenită performanța reușită de Dan Petrescu. După o înfrângere și un egal în play-off-ul la care nimeni de la Kuban nu îndrăznea să spere, cel mai bun antrenor român al momentului „a fost închis” în club și nu a fost lăsat să iasă decât după ce a semnat prelungirea. Și felul latino în care au reacționat altfel ursuzii fani ruși spune multe despre ce a făcut el acolo. A câștigat încrederea unor oameni care au la degetul mic bugetul Ligii I de la izvoare și până acum și dragostea unor suporteri care rar se exteriorizează și față de ai lor. La Steaua nu a avut ocazia să își arate capacitatea și să trăiască astfel de satisfacții. Poate și pentru că vendetele acestea ieftine sunt mereu la modă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER