Magistrații de la Judecătoria Iași l-au condamnat, vineri, pe atacantul echipei Rapid, Daniel Pancu, la zece luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența alcoolului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Atacantul poate face apel la această decizie.
Conform anchetatorilor, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2008, în jurul orei 01.20, Pancu se afla la volanul unei mașini care rula în zona Nicolina. Un echipaj de Poliție a observat că autoturismul a intrat pe strada Sălciilor, deși exista un indicator cu „Accesul interzis”. Polițiștii au oprit vehiculul și au început să-l ia la întrebări pe Pancu. Anchetatorii au afirmat că fotbalistul a recunoscut inițial că a consumat un litru de vin înainte de a urca la volan. Polițiștii au menționat că Pancu a fost testat după aproape o oră cu aparatul etilotest și a reieșit că avea o alcoolemie de 1,36 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
După preluarea probelor biologice, acesta avea o alcoolemie de 2,30 grame la mie în sânge.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER