Dezamăgit de prestația echipei sale în meciul din sferturile Cupei Ligii, 1-2 cu Crystal Palace, chiar pe Old Trafford, Sir Alex Ferguson (69 de ani) va tăia în carne vie în pauza competițională! Antrenorul lui Manchester United este dispus să asculte oferte pentru nu mai puțin de șase jucători căzuți în dizgrația scoțianului.
Englezii de la Caughtoffside au aflat că jucători precum Michael Owen sau Federico Macheda nu mai fac parte din planurile de viitor ale lui Ferguson, care are deja o „listă neagră” pregătită pentru șefii săi. Ferguson este supărat mai ales pe rezervele care au intrat pe teren la meciul pierdut acasă în fața lui Crystal Palace (1-2), în urma căruia „diavolii” au ratat calificarea în semifinalele Cupei Ligii Angliei.
Manchester United are un lot de 32 de jucători, la care se mai adaugă alți șapte care sunt împrumutați pe la diverse cluburi. Ferguson vrea însă să reducă acest lot la un nucleu de bază de aproximativ 25 de fotbaliști, la fel cum se întâmplă la toate echipele mari de pe continent. „Diavolii” au investit nu mai puțin de 50 de milioane de lire sterline pentru a-i aduce în această vară pe David De Gea, Ashley Young și Phil Jones, iar șefii clubului speră să mai recupereze din investiție prin vânzarea jucătorilor care nu mai sunt doriți de Alex Ferguson:
1. Dimitar Berbatov (atacant, 30 ani). Valoare de piață: 24 milioane € Bulgarul de 30 de ani nu a marcat niciun gol în 5 partide disputate în acest campionat și orice ofertă venită în ianuarie pe adresa sa va fi acceptată de conducere. El a venit pe Old Trafford pentru 30 de milioane de euro, de la Tottenham.
2. Mame Biram Diouf (atacant, 23 de ani). Valoare de piață: 4 milioane € Senegalezul are deja doi ani și jumătate de când evoluează la Manchester United dar nu a convins încă. Blackburn Rovers pare interesată de serviciile sale, în condițiile în care vedeta „alb-albaștrilor”, canadianul Junior Hoillett, se află pe picior de plecare.
3. Tomasz Kuszczak (portar, 29 ani). Valoare de piață: 2,5 milioane € Polonezul s-a plâns recent că Sir Alex Ferguson îl tratează ca „un sclav” la Manchester United, astfel că scoțianul nu va sta pe gânduri atunci când va veni vorba de vânzarea lui. Mai multe echipe din Bundesliga doresc să-l împrumute pe goalkeeperul „diavolilor”.
4. Federico Macheda (atacant, 20 ani). Valoare de piață: 2,8 milioane Singurul jucător care a avut o evoluție cât de cât mulțumitoare în partida cu Crystal Palace a fost italianul Macheda, autorul singurul gol al gazdelor, dar după doar cinci reușite în 30 de apariții, acesta pare să fie trecut pe linie moartă la United, care se gândește serios să-l împrumute în Cizmă.
5. Michael Owen (atacant, 31 ani). Valoare de piață: 5 milioane € Fostul golgheter al naționalei Angliei nu a reușit să se impună la United din cauza accidentărilor sale repetate, iar Sir Alex Ferguson îl preferă pe Danny Welbeck în locul său, ca rezervă de atacant. Puține cluburi par însă interesate de fostul vârf al lui Liverpool și Real Madrid. 6. Darron Gibson (mijlocaș, 24 ani). Valoare de piață: 3,5 milioane € După ce a fost la un pas să plece de la United în vară, Gibson se confruntă acum cu o despărțire iminentă de cel mai bogat club din Albion. Everton și Sunderland (care va fi antrenată de Martin O’Neill începând de săptămâna viitoare) negociază cu „diavolii” pentru cedarea mijlocașului irlandez.
AU SUFERIT UMILINȚA SEZONULUI Echipa lui Manchester United în meciul cu Crystal Palace: Amos, Rafael Da Silva, Smalling, Evans, Fabio Da Silva, Valencia, Gibson, Park, Diouf, Berbatov, Macheda.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER