Pentru că nu vor să stea doar în Gabi Matei, iar Martinovic dă semne că nu mai poate juca fundaș dreapta, steliștii îl cer pe brazilianul de la Nancy.
În vară, Steaua și-a completat pe alocuri golurile din lot, însă postul care le dă și acum cele mai multe bătăi de cap este cel de fundaș dreapta. Și pentru că Gigi Becali are de curând un nou impresar care are misiunea să găsească cei mai indicați jucători, pe nume Florin Manea, Stelei i-a fost propus un fost adversar: Helder Maurilio Da Silva Ferreira.
Accidentarea lui Gabi Matei, dar și lipsa unui înlocuitor de meserie fundaș dreapta creează mari probleme Stelei. În ultima perioadă, cel reprofilat pe acest post a fost Novak Martinovic, fundaș central în realitate, însă sârbul a recunoscut în repetate rânduri că responsabilitățile de pe partea dreaptă îl depășesc. A demonstrat chiar și în meciul cu Schalke, când Jurado l-a depășit și la tehnică, și la viteză, sârbul fiind nevoit în majoritatea celor 90 de minute să-l faulteze pe spaniol.
Gigi: „Florin Manea se ocupă de transferuri” „Cei care se vor ocupa de acum de aducerea jucătorilor la Steaua vor fi Mihai Stoica și Florin Manea”, a spus deunăzi patronul Stelei. Și pentru că pe Matei steliștii nu știu când se vor putea baza 100%, noul impresar adus de Gigi, Florin Manea, a găsit soluția perfectă să acopere flancul drept: Helder da Silva. Nimeni altul decât fostul jucător al Rapidului, al lui Dinamo și al lui Poli Timișoara. În momentul de față, el evoluează la Nancy în Ligue 1 din Franța.
Împrumut până la vară Impresarul său, Florin Manea, discută de zor zilele acestea cu Gigi Becali pentru aducerea sud-americanului până cel puțin la vară. Francezii sunt dispuși să-l mai împrumute o dată pe Helder în România până la terminarea campionatului și din vară, dacă steliștii se hotărăsc, aceștia au prima opțiune la cumpărare.
„Știu că sunt dorit în România!” În luarea deciziei, patronul Stelei îi poate cere sfaturi și finului său Cristi Borcea, știut fiind faptul că acționarul dinamovist îl agrea peste măsură pe brazilian. În plus, contactat de ProSport, Helder n-a negat că există interes din partea unui club din România: „Am auzit că sunt dorit de o formație din România, însă nu pot să spun mai multe. N-aș refuza o revenire, dacă oferta ar fi foarte bună„.
CARTE DE VIZITĂ‚ Hélder Maurilio da Silva Ferreira Post: fundaș Data nașterii: 13.04.1988 (Ribeirão Preto SP, Brazilia) Debut: 31.07.09, Rapid – Poli Iași 4-1 2009-2010: Rapid 28 meciuri, 2 goluri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER