Hegemonia maramureșenilor de la CSM Baia Mare a fost întreruptă ieri de RCM Timișoara, formație în care s-a investit masiv în ultimul an. Anul viitor bănățenii își propun să cucerească și campionatul!
Aventura noii RCM MVT Univ. de Vest Timișoara a început odată cu sosirea pe Bega a finanțatorului Dan Dinu de la Arad în toamna lui 2010. Transplantul a conținut câțiva „stejari” de bază precum Calafeteanu, Burcea, Lemnaru și Fercu, cărora li s-a alăturat „francezul” Petru Bălan în vară. Au fost aduși și jucători exotici dar cu experiență: Makapelu, Pahulu sau Kinikinilau, toți din emisfera sudică. Iar transferurile nu se vor opri aici.
„Timișoara+Steaua egal love” vs. arbitraj Ultimele achiziții au declanșat o tiradă de atacuri din partea adversarilor din ultimul act al Cupei. Foștii steliști Vlaicu și Lucaci aterizând în Banat chiar înaintea finalei de la Alba Iulia. Conform regulamentului FRR echipele au însă dreptul la transferuri imediat după terminarea campionatului.
CSM Baia Mare învinsese RCM Timișoara în precedentele patru întâlniri din acest an, în ultima dintre ele maramureșenii câștigând semifinala de SuperLigă de pe teren propriu. Timișorenii au acuzat atunci arbitrajul și nu au așteptat mult pentru revanșa din finala Cupei României (scor 32-10), una condusă de oficiali francezi.
„Baia Mare e cea mai bună, a doua e Steaua. Am avut jucători care au intrat cu fracturi, lovituri, noi ne gândim la viitor. Ei (timișorenii) au făcut investiții mari, nu trebuie să căutăm scuze”, a declarat la final Eugen Apjok, antrenorul lui CSM. Jucătorul maramureșenilor Mihai Macovei a spus însă exact ce gândește: „Felicit echipa Timișoara plus Steaua. Dacă ne uităm bine la lotul de jucători, a jucat și Steaua. Vlaicu și Lucaci sunt jucători buni, au fost decisivi, nu contest valoarea celorlalți jucători”.
Replica a venit din partea directorului sportiv al timișorenilor. „Este un trofeu pe care-l merităm. Astăzi (n.r. ieri) s-a văzut, cu un arbitraj corect, valoarea Timișoarei față de Baia Mare după acel joc din semifinale… Ne vom lupta cu Steaua, Baia Mare, Farul, Dinamo, la campionat. Este problema lor (maramureșenilor), să-ș întrebe conducătorul ce prevede regulamentul, când anul trecut ei au transferat doi jucători în același mod”, a conchis Dan Borzaș.
„Cei doi jucători sunt ai Timișoarei. Ne-am gândit ca în primul an cu acest nou format al Cupei să fie și arbitru străin. Ne gândim și la o Supercupă între cele două„, Alin Petrache, președintele FRR, prezent la finala Cupei de la Alba Iulia
Cioriciu: „Nu ne oprim aici!”
Cosmin Cioriciu a devenit antrenorul momentului în Banat. Deși mulți nu-i dădeau șanse să rămână la echipă după ce era considerat doar „interimar” la plecarea lui Alexandru Domocoș, bârlădeanul stabilit la Timișoara a câștigat încrederea conducerii.
„Timișoara este în căutare continuă de rezultate, de jucători, de antrenori, de puncte. Așteptăm să vedem ce decizii se vor lua, soarta este în mâinile conducătorilor. Ne pare rău că nu am jucat și finala SuperLigii, dar faptul că am reușit să câștigăm Cupa Românei din primul an în care am ajuns aici este o mare bucurie pentru noi”, a declarat Cioriciu. „Clubul a ales să ne dea nouă credit. Ne-am achitat de sarcini”, a punctat cel care a prins și vremuri grele la RCM din postura de antrenor-jucător.
Calafeteanu, un fel de Păltinișanu!
Mândri bănățeni, timișorenii au avut la fotbal un idol născut la București, în Dan Păltinișanu, al cărui gol a adus lui Poli Cupa României din 1980. Istoria pare să se repete. Se poate spune că Valentin Calafeteanu, fostul dinamovist, prin punctele sale a adus Cupa la rugby deși efortul admirabil a fost al întregii echipe!
„Sunt extrem de bucuros pemtru această Cupă, am fost peste adversari. Sper să fie doar începutul, cu siguranță finanțatorul dorește să mai investească, vor mai fi transferuri, care să ne facă mai puternici. Am avut un plus de motivație față de ei. Sper ca la anul să câștigăm campionatul”, a spus Vali Calafeteanu, noul căpitan bucureștean în inima Banatului.
Calafeteanu a fost omul finalei cu 17 puncte marcate și cel mai bun marcator al SuperLigii din acest an, 196 de puncte. „Cu acest trofeu e un an reușit pentru Timișoara era extraordinar dacă câștigam și SuperLiga. Sunt extrem de încântat că îmi pot ajuta echipa cu reușitele mele”, a adăugat mijlocașul la grămadă.
Lotul echipei RCM Univ. de Vest Timișoara în finala cu Baia Mare: 15. Florin Vlaicu, 14. Mădălin Lemnaru, 13. Lapana Makapelu, 12. Paula Kinikinilau, 11. Valentin Roșu, 10. Florin Fântânaru, 9. Valentin Calafeteanu (cpt.), 24. Petru Bălan, 2. Eugen Căpățână, 1. Horațiu Pungea, 4. Marian Drenceanu, 5. Dorin Lazăr, 6. Viorel Lucaci, 7. Vasile Rus, 8. Andrew Pahulu, 16. Paul Borzaș, 17. Samuel Maris, 18. Alexandru Țăruș, 19. Victor Dumitru, 20. Raul Zaiba, 21. Dorian Ciocea, 22. Cristian Bianu, 23. Laurențiu Tănase
10 transferuri noi a anunțat conducerea lui RCM Timișoara pentru cucerirea titlului în 2012
1972 este anul în care Universitatea Timișoara a cucerit singurul campionat din palmares
Articol publicat de Cornel BIHOLARI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER